nud

adina olivia hutanu — Wed, 25 Nov 2009 21:58:15 +0000

Vorbeam anevoie (după care l-am dat la spam, pentru că era nesimţit) cu un corespondent sporadic, fotograf, interesat să fotografieze nuduri feminine pline de feminininininitate. Aşa. EU nu mă ofer, deşi dumnealui insistă, lucru care începe să mă calce pe nervi, nu pen’că n-aş fi open minded, ci din două motive: nu mă interesează să-mi povestesc dedesubturile mai mult sau mai puţin fizice decât unei singure persoane şi pen’ că prefer să stau de partea cealaltă a lentilei şi să mă uit prin vizor. D’aia îs fotograful şi nu pitipoanca extaziată de ideea lipsei de haine. Aşa-s eu, mai mult voyeur decât exhibiţionist. Îmi plac ferestrele luminate ale vecinilor, dar la mine trag storurile. Pe voi însă vă invit călduros să vă împrumutaţi gratis materia organică din care sunteţi alcătuite întru ars fotografica, pentru prosperitatea artistică a omenirii. Cum să vă spun, fiecare cu ce se pricepe cel mai bine să facă, n-aş poza nud pentru domnul de mai sus la fel cum nici pe domnişoarele dezbrăcate nu le-aş lăsa să-mi manevreze aparatul de fotografiat. Fiecare cu treaba lui. Se cheamă separaţia puterilor în stat. Dacă n-o respectăm, suntem fraţi cu Băsescu şi nu vrem asta, nu-i aşa? Cum spuneam, domniţele care sunt interesate să pozeze nud, să-mi lase comentarii. Din câte-am înţeles, nu-i pasă cum arătaţi, silicoane sau şosetuţe, celulite sau liposucţii, orice aveţi de oferit, carne să fie. Feminininininină. De restul se ocupă dumnealui.

Eu am altă cerere în schimb: vreau să pozez domni, pentru că doamnele sunt pozate excesiv (ce-i cu discriminarea asta?), văd în jur că ideea de nud a fost exasperată în toate felurile pământului. Orice spot publicitar conţine cel puţin una bucată sfârc sau una pereche buci. Păi fraţilor, ce vindem aici, produse cosmetice, haine, ceasuri şi alte accesorii sau ciolane pentru ciorbă şi carne pentru mâncare rece? De ce vă tot dezbracă ăştia, fetelor, nu vi se pare puţin aşa.. cum să spun eu.. lipsit de respect, să vă folosească aparatul reproducător doar ca să-şi vândă costumele de baie, brăţările şi ochelarii de soare? Adică, vouă chiar vă convine să fiţi folosite drept suport viu pentru nişte rahaturi pe care nimeni nu le-ar cumpăra dacă voi nu v-aţi pune organele în ele? Aşa că nu caut femei. Or fi ele netede şi sinuoase, dar nu mă interesează întru fotografiere. Caut neni. Sau, mă rog, nu caut, dar dacă apar, să mă caute. De fapt, ştii ce? Nici măcar neni nu caut, am o problemă digestivă legată de pilozităţi şi fizionomii, sunt foarte pretenţioasă. Sau vreo alergie s-ar putea să am. Sau, oricum, vreo formă de intoleranţă vizuală. Aşa că nu caut nici neni. Nu caut nimic.

Îmi ajunge să ies pe stradă şi am instantaneu câteva milioane de posibile modele involuntare, care mai de care mai sumar îmbrăcate, pentru că aşa cred ele că-i secsi, toate dispuse să-şi ofere anatomiile oricărui ochi indiscret. Nu mă plâng. Ajunge să ies din casă şi pac! am şi găsit modele.

Posted in de-ale mele

frustrare

adina olivia hutanu — Wed, 25 Nov 2009 17:21:24 +0000

Ştii? Insatisfacţia majoră în a sta de vorbă cu proştii nu e faptul că n-ai ce vorbi cu ei, ci faptul că oricât de corect şi elaborat le demonstrezi că-s proşti, nu vei reuşi nicicum să-i convingi că aşa e.

Cum să-ţi explic eu ţie că eşti prost, dacă tu eşti prost şi nu înţelegi? Şi mai ales, la ce bun? Decât să te sinucizi când conştientizezi pe ce treaptă a evoluţiei cerebrale te afli, mai bine te las în pace să-ţi etalezi colecţia de jargoane şi să crezi că am ceva cu tine. N-am nimic dragă, mi-e doar milă şi mă simt lipsită de puteri. E ca-n bancul ăla cu poliţiştii şi turistul care vorbea şapte limbi. Îl ştii? Tre’ să-l ştii, e vechi. Erau odată ca niciodată doi poliţişti care sprijineau cu posterioarele o maşină parcată, să nu cadă. Vine un turist cu o hartă în mână şi-i întreabă: “Do you speak english?” Ăştia doi se uită miraţi unul la altul, îşi pipăie buzunarele şi răspund că n-au aşa ceva. Turistul încearcă în germană, franceză, italiană, spaniolă, japoneză şi hindi, adâncindu-i pe cei doi într-o ceaţă groasă. Dezamăgit, ia valiza şi pleacă. În urma lui, unul dintre cei doi minunaţi se miră: “Băi, ai văzut câte limbi ştia omu’ ăla?”, colegul îi răspunde: “Da, incredibil, dar la ce i-a folosit?”

Se spune că e de preferat să fii prost şi fericit decât inteligent şi deprimat. Ştiu şi eu? Prefer să vorbesc şapte limbi, că poate n-or fi toţi poliţişti pe faţa pământului… Pentru eventualele proteste referitoare la diversele forme de discriminare politică şi socială: n-am nimic cu poliţiştii, n-am inventat eu bancul.

Posted in de-ale mele

pe puncte

adina olivia hutanu — Mon, 23 Nov 2009 02:25:02 +0000

1. În România tinerii HABAR N-AU ce-i aia POLITICĂ. Nu se învaţă la şcoală, pentru că luminaţii confundă propaganda electorală cu educaţia politică. Tineretul proaspat devenit major habar n-are ce-i aia putere executivă sau legislativă, nu ştie ce-i aia doctrină, asociază cuvântul “reformă” doar cu Al. I. Cuza şi cam atât. Greu la deal, voinicii moşului. Nu mai vota ce votează maică-ta şi taică-tu, dă din creier singur, că uite, d’aia apar deştepţi ca Băsescu, din ignoranţa voastră!

2. MERGI LA VOT NEAMULE, că d’aia au murit străbunicii tăi ţărani sclavi pe moşie fără dreptul de a deschide gura, pentru că TU, isteţule, minunatule, să ai DREPT DE VOT DEMOCRATIC. Mă-nţelegi? Aşa că, lasă filmele porno, că nu fug din PC şi mergi la vot. A, şi înghite-ţi limba împreună cu textul ăla răsuflat: “n-am pe cine vota”. Candidează TU dacă n-ai pe cine vota, să vedem dacă eşti mai breaz! Orice sesiune de votare COSTĂ. Bani din banii statului, care-s bani din banii tăi. Pe măsură ce tu te freci indiferent pe burtă zicând că n-ai chef să votezi, banii ăia se duc pe pliante şi ştampile în repetate rânduri, până-n turul doi, trei, zece, altă cheltuială, alt circ costisitor pentru buzunarele tuturor.

3. România e o republică PARLAMENTARĂ CONSTITUŢIONALĂ, NU PREZIDENŢIALĂ. Preşedintele statului NU are putere legislativă. Băsescu sfidează Constituţia. NU suntem SUA şi nici Franţa! Tre’ să fii prost să nu înţelegi asta. De ce votezi un dictator aspirant?

4. Raportul dintre numărul parlamentarilor şi populaţia ţării e obscen, de acord. Asta nu înseamnă că deputaţii şi senatorii trebuie uniţi într-o singură cameră; mai puţini membri înseamnă şanse mai mari ca aceştia să poată fi corupţi, momiţi, şantajaţi, controlaţi atunci când au de exprimat un vot pentru o lege. Să le tăiem benzina şi să nu se mai plimbe cu avionul în scopuri personale, să nu-şi mai deconteze caviarul din banii bugetului atâta vreme cât ţara noastră nu produce nimic. Să le scadă salariile cele nesimţite şi cantitatea de facilităţi. Să nu mai fie simultan parlamentari şi proprietari de trusturi întregi de construcţii sau de presă, să nu fie profesori angajaţi full time la 5 universităţi particulare etcetera. Să li se taie fondurile, aşa cum li se întâmplă tuturor bugetarilor.

5. Dacă l-aţi votat pe Băsescu nu mai aveţi ce vorbi cu mine.

Posted in de-ale mele

CE FACI NEAMULE?!

adina olivia hutanu — Sun, 22 Nov 2009 23:21:27 +0000

BAI VOI CHIAR VRETI O DICTATURA? O VRETI, NU? CINE L-A VOTAT PE BASESCU E RUGAT SA NU MA MAI CUNOASCA DE AZI INAINTE!

NO COMMENT

32,8% basescu si 31,2% geoana

77,4% Parlament unicameral…

87,43% Reducerea numarului de parlamentari la maximum 300

Posted in de-ale mele

poetica tomberonului

adina olivia hutanu — Sun, 22 Nov 2009 19:35:02 +0000

Vin de la vot, dau coltul spre strada mea si vad ACEASTA scenografie involuntara, pe care mi-o lumineaza o masina, venind din spate. Cred ca e DE DEPARTE cea mai frumoasa priveliste urbana de care am avut parte in ultima vreme!!! Nici beculetele, nici vitrinele, nici batranii care se plimba de mana pe strazi n-au reusit sa ma fascineze azi in oras cat m-a vrajit imaginea de mai jos. Am fugit in casa, mi-am luat ochiul digital si-am coborat sa fur un instantaneu. Admirati va rog, arta scenografica urbana cazuala si ignorati watermarkul uracios (dar necesar) precum si lipsa diacriticelor:

Posted in blog, cityscapes, de-ale mele, fotografie, genova, Italia, night views, places, poezie, rain, reportaje, tentativa de arta Tagged: de-ale mele, fotografie, genova, scenografie

Crăciunul Second Hand!!!

adina olivia hutanu — Fri, 20 Nov 2009 16:43:33 +0000

link pe imagine spre un blog fain!

Bună searaaaaaaaaaaaaa!

Vă invit să participaţi la tombola noastră (rude şi prieteni) de cadouri de Crăciun! E criză, n-avem bani dar nici nu vrem să ne renunţăm la bucuria de a face şi primi daruri! Aşa că, amicii şi rudele mele din Iaşi sunt egalmente invitaţi să participe la TOMBOLA DE CADOURI SECOND HAND.

Vă explic imediat cum funcţionează! Cine nu participă (dintre cunoscuţii mei) trebuie să ştie că anul ăsta va rămâne fără cadou din partea mea (şi nici nu-i voi accepta darul dacă nu e în cadrul tombolei, sau dacă depăşeşte 10 ron)! Sorry, dar mi s-a pus pata pe cumpărăturişti, aşa că nu-i cazul “s-o luaţi personal”. Anul ăsta nu se mai poartă snobii şi consumiştii (din punctul meu de vedere, dumnealor n-ar trebui să fie niciodată la modă, dar mă rog). Snob = outkast. Mkay? Aja.

________________________________________________

Lămurit acest aspect, trecem la reguli:

1. Cadoul valorează între 0 şi 10 ron! Atenţiune!!! Dacă depăşeşte suma, participantul va fi descalificat!

2. Tre’ să fie FUNNY într-o oarecare măsură, vrem să ne distrăm, să râdem şi să ne veselim, să ne “simtem” bine! Creativitate please.

3. Se preferă obiectele cu valoare afectivă din dulapurile voastre, amintiri reciclate, obiecte personale care au însemnătate pentru voi (în acest caz nu e necesar să specificaţi preţul obiectului)! Se acceptă hăinuţe de copil, jucării folosite, caiete cu amintiri, jurnale personale, ochelari vechi etc.

4. În lipsă de inspiraţie sau timp, puteţi alerga la tonetă să cumpăraţi ceva care să coste PÂNĂ în 10 ron, se acceptă orice, şosete, scobitori, covrigi, chinezării, creioane, baterii, ascuţitori, integrame etcetera, ce vreţi voi.

5. Se acceptă cu mare entuziasm obiectele artizanale făcute de voi înşivă, bricolaţi în voia cea bună, cu condiţia să puneţi în pacheţel un bilet cu preţul materialelor folosite (în caz că-s cumpărate şi nu reciclate din blugi vechi, spre exemplu). Dacă e tartă făcută de bunica, faceţi un calcul matematic simplu şi scrieţi acolo cât costă în total: făina, ouăle, merele, zahărul, gazul ars în cuptor pentru gătit şi aşa mai departe!

6. Da, e necesar bonul de la casă pentru obiectele cumpărate ex novo, în caz că nu aţi găsit în dulapul vostru nimic demn de a fi reciclat! Vrem dovada că se încadrează în suma stabilită!

7. Ideal e să găsiţi ceva de dăruit care să nu coste nimic dar să însemne mult.

________________________________________________

Ce NU e admis:

1. Nu vrem glume proaste (gen: praf de scărpinat, excremente polimerice şi alte obiecte similare achiziţionate în magazinele alea profilate pe “farse”). Cadoul tre’ să fie de doi lei (la propriu!), dar nu şi gluma!

2. Nu vrem bani propriu-zişi (nu vrem o bancnotă de 10 lei şi nici mărunţiş, fiţi creativi şi transformaţi suma de bani în obiecte capabile să producă anumite stări de spirit).

3. Nu vrem arme sau obiecte de tortură (suntem pacifişti).

________________________________________________

Cum funcţionează:

Cei interesaţi întru participare (rude si prieteni, colegi), sunt rugaţi să-şi facă simţită prezenţa şi hotărârea de a participa la tombolă între zilele de 18 şi 23 decembrie. Pe messenger, pe mobil, pe mail, pe porumbel călător, pe scrisoare în sticlă plutitoare pe mare, pe ce vreţi voi. De pe 18 decembrie încolo voi fi în Iaşi.

Pe 24 seara va avea loc extragerea. Găsim o locaţie (anunţaţi-ne dacă aveţi o casă la dispoziţie, e optim dacă mami şi tati pleacă în vacanţă şi ne putem desfăşura în voie). Numerotăm cadourile şi confecţionăm bilete cu respectivele numere. Fiecare dintre noi va şti ce număr are propriul cadou (evident, fără să le spună şi celorlalţi asta!) Introducem biletele într-o căciulă. Căciula se plimbă din mână în mână şi fiecare extrage. Se uită pe bilet şi dacă îşi recunoaşte numărul cadoului, are voie să schimbe biletul.

________________________________________________

Pentru sugestii, nelămuriri şi FAQ, defulaţi-vă aici, mai jos, la comentarii!

Dacă vi se pare prea complicat, atunci păstrăm tombola doar pentru amici, urmând să organizăm fiecare un eveniment similar separat cu cei de-acasă.

Posted in blog, comentarii, de-ale mele, Romania, stiri Tagged: Craciun, prieteni, second hand, tombola de cadouri

eu votez pletosul ecologic!!!

adina olivia hutanu — Fri, 20 Nov 2009 15:40:08 +0000

dai click pe imagine şi ajungi pe blogul pletosului!

________________________________________________________

LATER EDIT: cică să nu-l votăm pe pletos, că n-are şanse să ajungă-n turul doi şi ne irosim voturile; sfaturile cunoscătorilor zic că, votând pletosul cel verde, practic îi dăm voturile lui băsescu; cum aşa? păi, pletosul, neavând destulă susţinere poporală pentru a constitui un candidat de temut, fură involuntar voturi de la crin, care, dacă nu le obţine, îi trimite-n “finală” pe base şi pe geoană; lumea pe goană nu-l vrea, aşa că ne pricopsim tot cu băse, deşi votul nostru a fost dedicat pletosului; concluzia e că, dacă nu-l vrem pe băse, trebe numaidecât să-l votăm pe crin, ceea ce probabil vom şi face (sper). Pletosule, să nu pleci de pe scenă, fă lobby puternic, că noi te susţinem pentru alegerile viitoare!

Posted in de-ale mele Tagged: alegeri, Politica, remus cernea

compunere despre patrie

adina olivia hutanu — Thu, 19 Nov 2009 16:10:04 +0000

Auzi, dar până la urmă de ce se miră toată lumea? Poporul e indignat peste poate, indignat când un fotbalist se droghează, indignat când un prezentator tv îşi înşeală nevasta, indignat când Moni prestează felaţii în direct şi e filmată amatorial prin gaura cheii, indignat când pensiile scad, indignat când pensiile cresc (insuficient), indignat când guvernul cade, indignat când guvernul se reface, indignat când se deschide noul Mall, indignat când vecina de mai sus îi scutură firimituri în cap, indignat când şoferul autobuzului pune-o frână bruscă. Poporul este indignat şi se angoasează de la orice căcat. Culmea e că poporul nu pare deloc afectat de faptul că ţara noastră nu produce nimic. Decât indignare.

Ce produce statul român, dragii moşului? A? Ce mai învaţă frăţiorii noştri azi la şcoală, ce li se spune la geografie în clasa a opta, ce fel de ţară mai suntem în statistici, agrară? Industrială? Ce industrie avem? Ce agricultură avem? De unde se aşteaptă oamenii să “iasă bani”? Din faptul că nu producem nimic dar cumpărăm tot ce ni se pune sub nas? Măreaţa noastră creştere economică prevăzută de statisticieni s-a întâmplat datorită împrumuturilor pe care oamenii le-au făcut la bănci. Au făcut credite să-şi cumpere consumabile, s-au îndatorat şi au garantat cu apartamentul pentru un televizor extraplat care va ieşi din garanţie cu 10 ani înainte ca ei să termine de plătit ratele la bancă. Băncile-s sărace, n-au bani, pentru că oamenii nu pot achita ratele. Oamenii n-au bani (deoarece băncile nu le mai dau credite) şi nu mai pot cumpăra ca mai înainte, ca proştii, tot ce văd în magazine.

Nu se vede oare că funcţionăm în pierdere din 1989 încoace? Lasă tu creşterea aia economică aparentă, aia a fost fictivă, indusă, pentru că UE avea nevoie să fim un pic mai bogaţi, atât cât să le putem cumpăra mizeriile. Nu putem fi o piaţă de desfacere dacă n-avem nici bani de pâine.

Nu se vede că nu producem nimic? Mă întreb, oamenii ăştia care merg zi de zi la muncă, nu se întreabă CE ANUME produce munca lor? Mă, la ce-s io bun, ce iese din mâna mea?

Avocaţii produc minciuni legale, magistraţii legalizează minciunile avocaţilor, mass media produce praf în ochi, politicienii produc găuri negre în buget prin simplul fapt că-şi decontează benzina din banii statului, parveniţii produc afaceri doar pentru a le putea falimenta şi câştiga mai mult pe urma lor. Ţăranii produc ouă şi lapte, pe care nu le pot vinde nicăieri, pentru că ce câştigă din asta abia dacă le acoperă costurile hranei pentru animale şi pentru că laptele parmalat a făcut dumping şi i-a eliminat de pe piaţă; ţăranii nu au utilaje să lucreze pământul.

Tractoarele din anii cin’zeci au devenit depozite de lemne. Instalaţiile de irigat Bărăganul au fost demult vândute la negru, precum şi toate capacele de canal şi grătarele alea de şters noroiul de pe tălpi din faţa blocului, autostradă nu avem, dar pretindem “ro-vinetă” pentru a străbate tara cu 50km/h printre găinile din mojlocul satelor.

Care turism? Cu ce să vină turiştii la noi? Cu jetul privat? Pe care să-l aterizeze unde? La groapa de gunoi a oraşului? SINGURII care produc ceva sunt UNII bugetari. Profesorii produc oameni pregătiţi pentru viitoarele meserii (meserii care nu vor produce NIMIC). Medicii produc vindecări de boli, pe care oamenii le tot amâna, fiindcă n-au bani să meargă la doctor. Măturătorii străzii produc curăţenie, pe care avem grijă s-o distrugem zilnic aruncând pe jos tot ce ne cade de la gură.

Munţii noştri aur poartă. Ei nu zău? Şi unde-i tradiţionalul artizanat de filigran românesc cu licenţă mondială? Avem supraproducţie de economişti, care CE economisesc oare? Ce fac ei? Se prefac că avem o ţară activă? Avem supraproducţie de snobi, aia care se-ndeasă la cumpărat globuri mov şi negre, pen’c-aşa văzură ei că e-n vogă anul ăsta, dar ei ce produc în afară de cumpărături?

Băi, unde-s fabricile şi uzinele? Unde-i industria înfloritoare pe care directorii au demontat-o secţie cu secţie şi-au vândut-o la bucată, declarând iminentul faliment? A? Unde-i băi, marfa MADE IN ROMÂNIA, care-i aia? Arată-mi şi mie, să nu mor cretină şi dezinformată! Cu ce ne lăudăm noi ca popor? Ce specific avem? Avem oi, da? Unde-i lâna? Unde-s fabricile de textile recunoscute pe piaţa europeană pentru lâna noastră de calitate? Zi-mi şi mie!

Avem fabrici Nokia şi United Colors of Benetton, foarte bine, dar până când? Până când sediile vor fi mutate în ţări mai sărace decât a noastră, unde mâna de lucru e de zece ori mai ieftină (aşa cum era şi la noi mai demult, că d’aia veniseră aici în primă instanţă), lăsându-ne câteva sute/mii de şomeri în plus. Ce produc companiile de construcţii? Pentru cine construiesc ele? Produc hoteluri şi centre comerciale, nu? Pentru cine? Să vină turiştii şi să viziteze CE? Muzeele? Care muzee? Şi să cumpere CE? Chinezării de la Mall?

Poporul e indignat când spun lucruri din astea, vai, ai uitat de unde ai plecat, fiinţă lipsită de patriotism ce eşti. Prin ce eşti tu mai patriot decât mine? Prin faptul că freci menta direct la sursă, în patria mamă? Cu ce eşti tu mai român decât mine, cu faptul că dai şpagă zilnic şi că vezi live “frumuseţile patriei” (care-s frumoase, nu zic nu!) după ce ieşi din liftul tău mizerabil în care se pişă vecinii? Eşti mai patriot fiindcă faci credit la băncile romaneşti şi nu la alea străine – băncile romaneşti unde crezi tu ca investesc banii tăi, la noi în ţară? Eşti mai patriot fiindcă-ţi bagi piciorul şi nu te duci la vot? Sau fiindcă mergi cu tramvaiul? E patriot guvernul? E patriot ministerul? E patriot cineva care “s-a ajuns”? Unde-i autostrada? Unde-s micile, mediile şi marile industrii? Ce exportăm noi în afară de creiere umane vii, care nu se mai întorc niciodată acasă şi nu mai au niciun chef să-şi “salveze” ţara, pentru că-i prea coruptă? Cum vrei să mai conteze o facultate făcută în România, dacă se cumpără doctorate en gros? Cum pana mea vrei să aibă ţara bani dacă nu produce nimic!

Posted in blog, comentarii, compuneri, cuvinte, de-ale mele, reportaje, Romania, statistici, teme limba romana

cu trenul

adina olivia hutanu — Thu, 19 Nov 2009 00:49:51 +0000

Vine textul, literă după literă, să acopere lipsurile pe care milioanele de pixeli din fotografii nu le pot transmite: sugestii referitoare la gust, miros, timbru vocal etcetera. Sunt în tren, vin de la Rapallo, am fost la plimbare cu Giulia. M-am aşezat într-un vagon aproape pustiu şi citesc a treia carte din seria misterioaselor poveşti scrise de Zafòn, “Marina” (da, da, aia care mi s-a lipit de mână şi m-am trezit cu ea la casă într-un articol precedent de pe blog, la ieşirea din librărie). Am impresia că scriitorul cu pricina mi s-a strecurat subtil în preferinţe, nu neapărat pentru stilistica literară desăvârşită, ci mai mult pentru îndemânarea de a induce senzaţii. Ştie să-i mângâie cititorului în mod eficient lobul responsabil cu imaginaţia. Alături de mine – cangurul meu. Relaxat şi el, cu o carte-n mâna. Habar n-am ce lecturează, îl analizez fără să ridic ochii de pe pagină, îl simt pe flancul drept al câmpului meu vizual. Nu se mişcă, fapt pentru care probabil nu voi scrie cine-ştie-ce despre el azi. E zece seara, trenul circulă în pierdere pentru regiile autonome de… ce-or mai fi ele. În tot vagonul ăsta suntem vreo patru oameni, dintre care numai 25% posedă cu siguranţă bilet. Cangurul ridică botul din carte şi-mi zice în română, sperând să nu fie niciun călător conaţional în preajmă: “câtă energie consumă şarpele ăsta de fier să ne ducă acasă, şi câţi bani face stăpânul lui de pe urma noastră?” Exact la asta mă gândeam şi eu. O femeie aşezată cu trei banchete mai în spate râde. Îi fac un portret fără s-o privesc, nu mă interesează cum arată, îmi pot imagina. După cum râde – pe trei voci – aş zice că fumează cel puţin două pachete de ţigări “Diana” roşu pe zi. Cred că-i scundă şi slabă, pentru că deşi fumează exagerat de mult, râsul pe trei voci nu prea are rezonanţă, deduc de-aici un torace de dimensiuni reduse. Cangurul se uită la mine peste ochelari, cu un gest tipic de controlor de bilete. Băi, tu chiar ştii tot ce gândesc? “Urăsc să te uiţi la mine peste ochelari”, îmi zice. Femeia împrăştie cascade zgomotoase de râs plin de funingine, adică horcăie oripilant. Cangurului i se ridică părul de pe spate, e uimit şi el. “Doamna aia nu mai are prea multe zile”, zice. De unde ştii tu, deşteptule, câte zile mai are femeia de trăit? “N-auzi cum horcăie?” Fii băiat finuţ, zic, e treaba ei ce face cu plămânii din recuzită. “Păi îmi face greaţă, aia face, că râde de parcă urmează să-şi verse maţele-n orice moment, aşa că nu e doar treaba ei!” Băiete, ştii ceva, du-te şi zi-i tu să nu mai râdă, dacă eşti atât de sensibil. Se ridică isteţul şi se duce la femeie, căreia-i aplică privirea de naş, peste ochelari, cu mâinile încrucişate peste marsupiul din care îi ies cartea, biletul, sticla cu apă minerală şi celularul. Femeia, în loc să se potolească la asemenea vedere înspăimântătoare, schimbă tonalitatea horcăielii şi continuă pe o frecvenţă ceva mai înaltă, se învineţeşte, începe să tuşească, se uită iar la cangur şi horcăie mai cu poftă. Vine ăsta la loc, dezamăgit. “Am ceva pe faţă sau de ce râde aia?”, întreabă. Pe faţa ta DE CANGUR? zic. Nu, n-ai nimic, ai o pereche de ochelari şi o privire ambiguă; de ce? “Doamna are bujori violeţi în obraji şi râde isteric de când m-a văzut; să chem salvarea?” Vine naşul, auzind atâta hărmălaie – la naiba, mereu apare în cele mai proaste momente. “Care-i şmecheria p’aci?” întreabă, privindu-ne pe toţi peste ochelari, încrucişând parţial mâinile, clănţănind nervos din compostor cu mâna dreaptă şi scărpinându-şi gaura din barbă, iritat, cu mâna stângă. Femeia îl vede şi se descompune de râs, n-are aer, râde convulsiv, n-apucă să respire printre horcăieli, îi sar lacrimile ca din stropitoare şi are faţa tumefiată. Grotesc. Cangurul se uită la controlor peste ochelari. Controlorul se uită la cangur. “Băi şmechere, ce faci, mă imiţi?! Ia vezi că te dau jos la prima!” Ridic privirea din carte şi mă uit peste ochelari la controlor. Băi nene, cheamă o salvare, că doamna se sufocă. Ăsta se isterizează şi-mi împinge vertiginos capsatorul de bilete-nspre nas. “CARE-I ŞMECHERIA BĂ!! CĂ VĂ DAU JOS ACUMA!” Cangurul surâde glacial, se-ntoarce şi-mi zice: “Ai observat şi tu că naşu vorbeşte-n română?”

Posted in blog, compuneri, cuvinte, de-ale mele Tagged: cangur

reportaj genovez de azi

adina olivia hutanu — Sat, 14 Nov 2009 00:27:41 +0000

[click pe imagini sa le vedeti in format mare]

plimbare pe străduţele înguste din centrul istoric:

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

câteva instantanee care-mi plac: Giulia

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

expoziţie de fotografie în Loggia dell’Abate – Bruce Chatwin (link)

Valentina cu fotografiile din expoziţie drept fundal:

foto şi context – compoziţie de efecte:

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^

expoziţie din Palazzo Ducale: Bauhaus – Otto Hofmann (link expoziţie):

Posted in arta, black and white, blog, cityscapes, de-ale altora, de-ale mele, details, fotografie, friends, genova, interiors, Italia, museografia, paintings, people, places, portraits, rain, reflexions, reportaje, snapshots Tagged: bauhaus, bruce chatwin, fotografie, genova, Giulia, otto hofmann, Valentina, vicoli

five o’clock tea

adina olivia hutanu — Thu, 12 Nov 2009 20:46:43 +0000

flower power:

the decision – Earl Grey:

five o’clock tea – making of:

the water’s almost boiling:

contrejour in the afternoon light:

french style pumpkin hat in the kitchen:

Posted in de-ale mele, fotografie, portraits, reportaje, sepia Tagged: self portrait

baladă electorală

adina olivia hutanu — Tue, 03 Nov 2009 20:28:36 +0000

şi meeeerse şi tot merse cale lungă tot pe-o dungă, vânt în pungă ce guvernul ni-l alungă.. şi merse şi merse balaurul nost’ cu tot mai multe capete, fără ritm, fără măsură. cum călca şi cum păşea capetele-i tot creştea, tot mai multe şi mai multe, dintr-o frunte înc-o frunte şi pe frunte altă frunte, cap din cap, ţeste cărunte, fără ochi, cu guri mărunte. şi vodă-i un munte. balaurul cu mult prea multe capete guvernu-l devora, un ministru cred c-abia pe-o măsea îi ajungea, tacticos îl mesteca, nicidecum se sătura. rimă lungă, rimă lată, rimă foarte colorată, rimă din popor iscată, toată ţara se îmbată de prostie şi de dor, de plictis ucigător, por cu por se infectează într-un mod încântator de microbul rimelor.

Posted in de-ale mele

de Halăuiin (II)

adina olivia hutanu — Tue, 03 Nov 2009 18:58:43 +0000

Hai să ne culcăm, că musafirii vor să plece, zise ea subtil, cam prea subtil, deoarece musafirilor nici prin gând nu le trecea să se îmbrace şi să-şi ia tălpăşiţa în al douăzecelea ceas de vizită. Ce făcurăm de Halăuiin? Păi, au venit cele două fete pe la mine, borşul cu perişoare făcut de bunica fiind atracţia serii, mai mult decât căciulile şi costumaţia aia cu tematică agrară. Habar n-aveam dacă musafirele aveau să aprecieze gustul acru de borş, dar – surprinzător – am ajuns să le încălzesc un bis, apoi un tris şi m-au rugat să le scriu reţeta (inutilă dealtfel, pentru că nici cea mai convinsă mamaie româncă n-a reuşit să umple borş în Italia – în afară de bunica mea, care a venit pregătită, strecurând în valiza pentru cală o sticlă de fanta de 2L plină cu borş, pe care numai ea ştie cum a reuşit să-l înmulţească, triplicându-l cantitativ şi calitativ odată ajunsă la mine).

Până pe la miezul nopţii s-au produs bârfa, degustarea vinului, digestia şi înveşmântarea; în centru era plin de vrăjitoare şi vârcolaci, draculi, nosferaţi, igori, francănştaini, lilieci şi alte ciudăţenii îmbrăcate-n negru. Barurile se închid prin lege la 2 dimineaţa, aşa că am colindat oraşul vreo câteva ore, în căutarea unei bude (pe care n-am găsit-o) şi-n aşteptarea autobuzului de noapte. Ne-am întors spre casă şi am sărbătorit cu un corn şi-un cappuccino descoperirea singurului bar deschis duminica la 04:11; am ajuns la mine şi ne-am demachiat timp de vreo oră, apoi somn. Nimic interesant, Halăuiin e o tâmpenie (nici nu mă aşteptam să fie altfel), inaugurarea liniei feşăn de căciuli din grădina ursului n-a fost prea spectaculoasă, poze cu aparatul meu cel minunat n-am făcut, deoarece eu nu folosesc bliţ iar fetele nu se pricep să stea nemişcate la expunerea lungă… Am încercat pe rând să documentăm fotografic serata, cu aparatul Giuliei (domniţa cea vânătă) – nicon culpix posesor de fleş – şi cam asta e ce-a ieşit (e inutil să daţi click, pozele nu merită să se facă mari de data asta):

vânăta şi morcovul în autobuz:

gogoşarul şi vânăta, în acelaşi autobuz:

gogoşarul, vânăta şi morcovul (în autobuz, evident):

gogoşarul lipsit de faimoasa căciulă şi de entuziasm, într-o pauză de ţigară:

morcovul încântat şi foarte prost focalizat:

vânăta încântată şi foarte prost focalizată:

tentativele morcovului de a poza gogoşarul plictisit:

două ultime legume vesele:

Posted in de-ale mele Tagged: halauiin

de Halăuiin

adina olivia hutanu — Sat, 31 Oct 2009 12:04:19 +0000

Căciuli artizanale în formă de legume nemodificate genetic. Hai să ne săturăm de americanisme. Noi n-aveam de gând să ne costumăm în niciun fel, deoarece sărbătoarea de Halăuiin ne lasă reci; însă cumva, tot vorbind şi tot glumind, am zis să ne-mbrăcăm în ceva care să ne reprezinte – şi prin asta am exclus orice mască de vampir, schelet, vârcolac sau alte mortăciuni de plastic. Eu sunt fiica unui popor agrar-industrial în curs de dezvoltare, dar îmi simt rădăcinile mai mult agrare decat industriale, deşi sunt interneto-dependentă. Aşa că am gândit o linie feşăn de caciuli în formă de legume din curtea bunicii, din alea răsărite şi crescute doar cu apă, soare şi multă iubire, fără chimicale. Bunica a fost imediat solidară şi m-a ajutat, croşetând codiţa verde pentru prototipul de căciulă – ardei roşu. Eu am ajutat poporul chinez să-şi continue avântul spre monopolizarea pieţei economice mondiale, achiziţionând de la ei pentru 2 euro această căciulă lucrată manual, pe care aş fi împletit-o personal dacă aveam lână roşie în casă şi mai mult de 3 ore la dispoziţie; oricum, în cei 2 euro se pare că n-a intrat şi ultimul rând de împletitură, domnii chinezi lăsând căciula neîncheiată, aşa că i-am împletit o bordură finală; apoi am definitivat procesul creaţiei unind cu ac şi aţă cele două elemente, pe cel made in China cu cel made by bunica. Aveţi aici un mini-documentar vizual:

Posted in de-ale mele

din popor culese (via tata)

adina olivia hutanu — Fri, 30 Oct 2009 11:35:16 +0000

(n-am avut timp să corectez diacriticele; am dat copy/paste textului primit)

(autor necunoscut; cine-şi recunoaşte capodopera să-mi dea de ştire.)

Scrisoarea a III-a

Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
“Sper că Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi daca-a tras maşina, lângă gura de metrou..”.
“-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur….”
“-Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour”.

Asteptând vreo 5 minute , îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare
La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5.
Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesaţ,
Le-arată un “Sony Vaio”, care-l ţine la subraţ.
Agitat, la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:

“-Tu esti Mircea?”
…”-Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o … pe centură, îndrumat de GPS!
Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine…”

“-Sunt la mine în maşina şi te văd, te-ndrepţi spre mine”.
Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip
Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pân’ la moarte cu ai turcului spahii.

“-Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem,… dar la “Heroes” în reţea.
Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , dacă ai wireless , să jucam “conQUIZtador”?

“-Cum când turcii-mi sunt în vamă , şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret
Că am fost în multe lupte : Varna , Bilist sau Oituz…”

“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un “buzz”??”
“-Mircea!!! Vin c-o întreaga oaste, iar tu faci mişto de noi..,
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război”.

“-Cum vrei tu, mărite rege, eu speram să mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.
N-aş vrea să pun pe “YouTube”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale jeep-uri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă”.
Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid.
Şi trântindu-i portiera el pleca la pas grăbit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris:
“Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…

Şi dă Mircea multe mail-uri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n “Jeep”-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă
Rezemaţi de cate-un ciot, şi ţinându-se de burtă.

“-Baiazid , hai să ne batem….!! , Unde eşti, de ce nu vii?”

“-Mi-am scos în oraş oştenii, şi i-am dus la KFC.
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…”
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasă.
“-N-am ştiut că la “fast-food”-uri nu e bine să mănânci,
Mai ales în România , fiindcă rişti să pleci pe “brânci”…
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.
Dă-ne nişte “triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă”…

Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân-la urmă că “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot…Dar fi-ţi voi siguri că Istoria o să zică:
“Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică”…

Posted in de-ale mele

photoshop

adina olivia hutanu — Thu, 29 Oct 2009 19:27:05 +0000

am aplicat un tutorial simpatic si am obtinut ceva de genul asta:

Posted in photoshop

adina olivia hutanu — Mon, 19 Oct 2009 21:13:40 +0000

Stau la coadă, ajung la casă şi-mi dau seama că deşi n-am cumpărat nimic, am totuşi o carte în mână. M-a ales ea pe mine din raft, mă întorc să strecor obiectul magic la locul lui. Nu-s cleptomană, dar m-a ales o carte sau mai bine zis m-am ales cu o carte. Se mai întâmplă, îmi plac librăriile alea cu fotolii roşii unde poţi citi fără să fii nevoit să cumperi. Nu că n-aş cumpăra, ci pentru că-i fain să nu achiziţionezi cărţi ca la aprozar. E important preludiul, cartea aia va dormi alături de tine pe noptieră şi n-ai lăsa orice străin să-ţi intre-n pat. Mă rog, e relativă chestiunea şi probabil se aplică mai mult când e vorba de cărţi.

Îmi place să-mi aduc aminte biblioteca din Coimbra, cu jilţuri, lilieci şi rafturi până la boltele cu frescă; mare şi adormită că o pădure în lumina moale cu sclipici de praf şi miros de hârtie veche. Mi-ar fi plăcut să citesc acolo, să nu fiu turist, ci împărat şi să închid uşile grele în urma mea, să mă ascund în linişte şi toată curtea să mă uite câteva zile, să rămân dezbrăcat în faţa cărţilor, să le citesc şi să mă citească, fără mantii de hermelină, sceptru şi coroană.

Unde să citească, săracii copii! La biblioteca şcolii, unde doamna Leic nici măcar nu le dă voie să se uite prin rafturi? La ore? În bucătărie, printre ardei umpluţi şi salată de vinete? În camera lor, care miroase a somn, a teme şi a resturi de creion din ascuţitoare? La budă? În sufragerie, unde ştirile de la ora cinci mătură orice urmă de feng shui? În pod! Dar cine mai are bunici la ţară? Mai demult ni-i lua cooperativa şi canalul, azi ni i-au luat multinaţionalele şi pe ultimii. Nicium nu-i bine. Ce să facă bieţii copii, să citească Medelenii pe LCD?

E fain la oraş, ai privacy, chiar prea mult. Nu te întreabă nimeni ce-i cu tine nici măcar atunci când cazi mort pe stradă. Oameni cu ochelari de cal, care nici măcar înainte nu se uită. Doar în jos, mereu în jos, numărăm preocupaţi gumele de mestecat şi chiştoacele de pe trotuar. E fain la oraş, există câte un ambalaj pentru fiecare obiect, roşii plasticate din Turcia sau Israel, avocado traşi în vid unul câte unul, pentru oameni singuri si maniaco-depresivi, care ţin regim de slăbit urmând metoda Mihaelei Rădulescu. La oraş e fain, deşi buda se mai înfundă şi se revoltă pe la parter uneori, umplând toată casa de… Dar măcar nu e-n curte. E în casă şi casa e în bloc şi blocul e-n cartier, care e-n oraş. Cutie în cutie în cutie. Da-i fain, ai tramvai, ai taxi, ai mall.. ce-ţi mai trebuie?

Posted in de-ale mele

adina olivia hutanu — Mon, 19 Oct 2009 18:27:47 +0000

hai să ne jucam şi noi de-a oamenii fericiţi. să mai trimitem şi noi o carte poştală, o alună, o măslină, un semn de viaţă, ceva. să stăm în jurul focului şi să ne prefacem că avem ce povesti.

propunere de experiment: îţi dau o oglindă şi-am să te rog să nu-ţi iei ochii de la ea câteva ore. ce mă enervezi când te aşezi la pozat, nu vreau să-ţi fac statuie, am de apăsat doar un buton. zic să mă chemi când te-ai plictisit de uitat în oglindă şi-abia atunci îţi fac poză. vreau să emani totuşi o stare dincolo de coaja aia groasă de fond de ten. fie şi de plictiseală, e o stare aproximativ fotogenică, dă bine la privitor. e uşor de confundat cu melancolia. când eşti cel mai plictisit şi mai plictisit, atunci să mă chemi să-ţi fac poză. or să te compătimească toţi din public pentru privirea plină de durere şi pentru aura dezamăgită şi lovită. cine ştie prin ce-a trecut, or să zică. cine ştie ce poveşti ascunde, or să gândească.

Posted in de-ale mele

compunere despre toamnă doomiinoo

adina olivia hutanu — Sun, 18 Oct 2009 20:43:24 +0000

Castagnata 2009 – Sampierdarena

cine poza nu măreşte.. degeaba “se mai priveşte”!!! )

color:

_______________________________________________________

un fel de sepia:

Posted in de-ale mele, fotografie, genova, Italia, people, photoshop, photostory, places, portraits, reportaje, tentativa de arta Tagged: castane, toamna

pseudo pelicula

adina olivia hutanu — Thu, 15 Oct 2009 17:14:27 +0000

Posted in de-ale mele, fotografie, photoshop, self portraits, snapshots Tagged: autoportret

“cartea din povesti” [work on progress]

adina olivia hutanu — Sat, 10 Oct 2009 14:02:36 +0000

“cartea din povesti” e o agenda moleskine (pai? cum altfel??), e o carte de colorat cu pagini galbene si goale, pe care incerc sa le umplu step by step desenele-s musai facute pe muzica.

“the worst day of my life”

(creioane colorate+carbune)

[timp de lucru: 8 minute; coloana sonora: Skunk Anansie - "Because of You"]

“the rabbit hole”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 13 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "The Gardener"]

“tin soldier”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 19 minute; coloana sonora: Bjork - "So Broken"]

“childhood memories”

(colaj+acuarela+creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 1 ora si 46 minute; coloana sonora: Bach - "Little Fugue" in G minor]

“little red matchstick girl”

[staniol colorat+colaj (lemn, nasturi, panza)+creioane colorate+ink pen]

[timp de lucru: 2 ore si 14 minute; coloana sonora: Hednoize - "Loaded Gun"]

“being different”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 22 minute; coloana sonora: Marilyn Manson - "The Speed of Pain"]

“eco-architecture”

(creioane colorate+pix BIC)

[timp de lucru: 7 minute; coloana sonora: Death in Vegas - "Hands around my throat"]

“good morning”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 34 minute; coloana sonora: Royksopp - "Remind Me"]

“lonely belfree @ my faculty”

(carbune+ink pen)

[timp de lucru: 19 minute; coloana sonora: Radiohead - "A Wolf at the Door"]

“perspectives”

(carbune+ink pen)

[timp de lucru: 4 minute; coloana sonora: Jovanotti - "A Te"]

“loneliness #1″

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 26 minute; coloana sonora: Moby - "Why does my heart feel so bad?"]

“loneliness #2″

(creioane colorate+marker pen+ink pen)

[timp de lucru: 8 minute; coloana sonora: Moby - "In this World"]

“purple thoughts”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 4 minute; coloana sonora: Zucchero - "Occhi"]

“ful moon”

(carbune colorat+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru: 28 minute; coloana sonora: Tudor Gheorghe - "Mugur, mugurel"]

“friday feeling”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 5 minute; coloana sonora: The Cure - "Friday I'm in Love]

“moonatic”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 36 minute; coloana sonora: Noir Desir - "Le vent nous portera"]

“boat town”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 12 minute; coloana sonora: Gheorghe Zamfir - "Doina"]

“joints”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru:9 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "The Kill"]

“welcome home”

(carbune colorat+creioane colorate+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru:17 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "Slide"]

“planet”

(carbune colorat+creioane colorate+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru: 23 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "Half Jack"]

Posted in de-ale mele, tentativa de arta Tagged: cartea din povesti, desene, moleskine

povestea pernei

adina olivia hutanu — Fri, 02 Oct 2009 21:31:11 +0000

Posted in blog, de-ale mele, fotografie, self portraits

cartea din povesti

adina olivia hutanu — Thu, 01 Oct 2009 13:21:38 +0000

Posted in collage, de-ale mele, tentativa de arta

Cartea zilei

adina olivia hutanu — Thu, 17 Sep 2009 15:31:57 +0000

Citesc “Gomorra” lui Saviano şi mi-e deocamdată imposibil să-i compun un comentariu literar, din acelaşi motiv pentru care vizita la Auschwitz mi-a paralizat mâna pe aparatul de fotografiat şi n-am reuşit să documentez vizual nimic din ceea ce-mi propusesem. Ne ustură conştiinţa la gândul de a comenta din punct de vedere stilistic informaţiile despre holocaust, cmeri roşii sau copii din ţări africane în care o treime din populaţie e diagnosticată cu SIDA. Cartea asta nu-mi permite să-i caut bobul de mazăre pe sub saltele, în primul rând din cauză că e scrisă foarte bine; sper că şi traducerile care i se fac în diverse ţări sunt pe măsura textului în limba originală.

Am şi filmul, ştiu că a fost binecuvântat de zeii criticii cu o colecţie întreagă de premii, dar nu l-am văzut încă, aştept să termin mai întâi de citit cartea, care m-a prins de intelect precum un cleşte, încă de la primul paragraf (sună a reclamă pentru best-selărele lu’ Sandra Brown, dar n-am reuşit să mă păzesc de şablonul care vrea să injecteze din start o supradoză de interes potenţialului cititor). Mi-a plecat din minte cu greu imaginea iniţială în care Saviano ne spune povestea portului din Napoli, ţintind spre sensibilitatea noastră şi spre puterea de vizualizare următoarele cuvinte (sper să-mi izbutească traducerea ad-hoc; încerc să traduc fidel sintaxa şi punctuaţia):

Containerul se legăna în timp ce macaraua îl muta pe vapor. Ca şi cum ar fi plutit în aer, sprider-ul, mecanismul care agaţă containerul şi-l leagă de macara, nu reuşea să-i domolească balansul. Uşile prost încuiate se deschiseră brusc şi începu să curgă o ploaie de zeci de trupuri. Păreau a fi manechine. Dar pe pământ ţestele se spărgeau de parcă ar fi fost cranii adevărate. Şi chiar erau cranii. Ieşeau din container bărbaţi şi femei. Şi câte unul mai tânăr. Morţi. Congelaţi, toţi adunaţi grămadă, unul peste altul. În rând ordonat, aranjaţi precum heringul în conservă. Erau chinezii ăia care nu mor niciodată. Cei eterni, care-şi pasează documentul de identitate de la unul la altul. Iată unde erau. Trupurile, pe care imaginaţia bolnavă le vedea gătite în restaurante, îngropate în grădinile cu straturi din jurul fabricilor, aruncate în craterul vulcanului Vesuviu. Acolo erau. Cădeau cu zecile din container, cu numele scris pe o plăcuţă legată cu un şnur în jurul gâtului. Toţi îşi puseseră deoparte bani pentru înmormântarea în oraşele lor natale din China. Au permis să li se ia consecvent o parte din salariu, pentru a avea în schimb garanţia voiajului de întoarcere, odată morţi. Un loc în container şi o gaură în vreo bucată de pământ chinezesc. Când macaragiul din port mi-a povestit chestia asta, îşi puse mâinile pe faţă şi continua să se uite la mine printre degete. Ca şi cum masca aia făcută din mâini i-ar fi dat mai mult curaj să povestească. A văzut trupurile căzând şi nu a fost nevoie nici măcar să dea alarma, să atenţioneze pe cineva. A coborât doar containerul pe pământ şi zeci de oameni apăruţi de nicăieri au adunat corpurile, le-au repus în container şi cu o pompă au curăţat resturile de pe jos. Aşa funcţionează lucrurile. Încă nu-i venea să creadă, spera că fusese o halucinaţie cauzată de prea multe ore suplimentare de muncă. Strânse degetele acoperindu-şi faţa de tot şi continuă să vorbească scâncind, dar nu mai reuşeam să-nţeleg ce spunea. Tot ceea ce există în lume, pe aici trece. Pe aici, prin portul din Napoli.

Ştiţi, sau poate nu, că Saviano e un tânăr a cărui viaţă liniştită pe teritoriul Italiei a fost compromisă în secunda când cartea a ieşit proaspătă din edituri. Mafia nu e un mit şi nici nu încape într-un film cu actori de la Hollywood în roluri de “băieţi răi”, care-şi aprind trabucul cu o bancnotă de o sută de dolari în flăcări. Saviano e încă în Italia, numai el ştie cum trăieşte, mănâncă pizza în compania singurilor cunoscuţi (adică cele două gărzi de corp) care i-au comandat-o la domiciliul secret. Nu-şi poate folosi cartea de credit, telefonul mobil, conexiunea la internet şi alte delicatese ale tehnologiei contemporane, din cauză că Mafia beneficiază de respectivele şi le foloseşte în aceeaşi măsură (poate chiar mai mult) în care Guardia di Finanza îşi monitorizează infractorii aflaţi sub urmărire oriunde pe planetă. Mafia a pus un premiu pe capul lui Saviano, fiind profund deranjaţi Naşii de cartea lui şi de adevărurile insuportabile pe care cam toţi le aflăm (evident, fără prea multe amănunte concrete) şi nimeni “nu-şi aminteşte” care a fost sursa lor, transformându-le în glume şi legende.

Aş zice să citiţi “Gomorra“, dacă e de găsit în limba română.

Posted in comentarii, cuvinte, de-ale mele, filme, Italia, literatura Tagged: Gomorra, literatura, Mafia, Saviano

Prima parte a Ultimului Mitropolit

adina olivia hutanu — Mon, 14 Sep 2009 18:55:30 +0000

Citiţi şi celelalte 46 de capitole AICI

Ultimul Mitropolit

de Ioan Usca

I. Dimineaţă ploioasă

În zona de vest a ţării, există deja o psihoză a caniculei, astfel că, de pe la începutul lui Martie, ne posomorâm anticipând arşiţa ce se va instaura. Apoi, când se apropie Iunie şi ne convingem că nu ne-am înşelat, ne amăgim cu iluzii: „Poate va fi un an ploios!”. Şi, din nădejde în nădejde, depăşim râuri de năduşeală, răsucim perna în care penele se vor fi macerat, răspândind miros acriu până prin Octombrie.

„Dacă mi-am luat cearşaf magnetic, puteam să renunţ la vreo trei zile de Papa-Caffe şi să-mi cumpăr şi-o pernă specială. Cică, nu face acarieni, că-s umplute cu naiba ştie ce biluţe… Acum, nu de acarieni mi-e mie, da’ cred că nici nu pute!” – gândeam, întins – evident – pe cearşaful magnetic şi privind, prin fereastra deschisă, la ploaia ce tocmai se îndură să pornească.

„Ieri m-a sunat Marcel… Ce sonat! Să plece-n America taman acum, când se împute treaba şi la ei! Cică: Ce mai face Arhelau? Că fix de Arhelau îmi arde mie… I-o fi fost dor de casă dacă, în loc să-şi ia un hamburger, ori ce porcării mai au ei pe-acolo, aruncă banii ca să discute cu mine nimicuri…”

Deşi conversaţia cu Marcel îmi păru anostă şi, dacă ar fi fost după mine, m-aş fi lipsit bucuros de ea, cei de la CIA o socotiră interesantă, însă aceste amănunte aveam să le aflu mai târziu. În acea dimineaţă, cum spuneam, priveam ploaia şi, din vreme-n vreme, strigam la Nataşa să nu mai răscolească în ghiveciul cu iarba mâţei. Bătând în retragere, pisica găsea pe dată altceva de răsturnat ori de împrăştiat, astfel că-mi zisei că-i tot aia.

Prin minte nu mi se închega nimic notabil, gândurile fiind fluide şi capricioase, după tiparul norilor care, în pofida unei ploi dese, parcă ameninţau că-i doar un capriciu, soarele urmând a ne tortura din nou, spre bucuria celor de la Meteo care vor putea anunţa vreme frumoasă la tot cartieru’.

„Ce-aş mai putea să scriu? Sexualitate explicită?… Mă depăşeşte! Lucrări ştiinţifice? Nu le citeşte nimeni! Versuri? Nu-s nici suficient de talentat, nici îndeajuns de bou!… Ce-ar fi să încerc genul poliţist? Cică e cerere… Pornesc de la un trup neînsufleţit, vine un locotenent haios şi, adunând indiciile, ajunge la asasin, după o serie de peripeţii… Şi? O fi cerere, dar îmi pare banal… În realitate, crimele n-au nimic spectaculos. Derbedeul dă cu cuţitul, şi-l văd câţiva, îl descriu, iar Poliţia îl găseşte după portretul robot, mai devreme sau mai târziu. Ori dă peste ei în centrul vreunui oraş, încercând să vândă ce-au apucat să ia din casa victimei. Sau se îmbată în vreun birt sordid şi-ncep chiar ei să dea pe goarnă… Şi-atunci, vine câte-un Colombo şi-i pofteşte la Secţie, după ce a fost sunat pe mobil de vreun informator. Dar, în genul poliţist nu trebuie să rămâi strict cantonat la treburi poliţieneşti. Aş putea băga ceva cu spionaj… Vreo conspiraţie mondială, dejucată de Igor de la FSB. Chiar! Aş mai trage o băută cu Igor!…”

Pe când gândeam la toate acestea precum şi la alte prostii, în cadrul ferestrei apăru o matahală neagră, suspendată de un cablu. Apucai doar să zăresc arma cu amortizor îndreptată către mine, apoi saltul Nataşei care se fixă cu ghearele pe capul arătării. Individul, încercând să scape din încleştarea pisicii, îşi descărcă revolverul în picior, apoi, slăbindu-se brusc cablul – ori ce s-o fi întâmplat – căzu în grădinuţa din faţa blocului, în hohotele de râs ale trecătorilor.

- Super-agentul Ross de la CIA… – făcu ironic Igor de la FSB, care-l aşteptase în uliţă aprinzându-şi o ţigară Kazbek. Iarăşi ai cacarisit-o! Ce-i drept, nu puteai prevedea că te va ataca Nataşa… Şi cum fiara fioroasă are aproape două kile… Şi-a mai rămas vreun loc în care să te împuşti?

Cu greu, super-agentul Ross reuşi să se ridice, apoi rosti icnind:

- Să nu mă baţi, că spun tot!

Igor de la FSB se amuză vizibil, replicând:

- Acum, faci literatură de anticipaţie? Bineînţeles că vei spune tot, aşa cum ai făcut-o de fiecare dată! Uneori, mă şi mir de perseverenţa ta! Cred că-ţi place să o-ncasezi…

- N-am avut ce face, aşa erau ordinele de la superiori… Dar, dacă îmi daţi o identitate nouă şi-o locaţie discretă pe o insulă, îi dau dracului de imperialişti şi lucrez pentru voi!

- Să lucrezi pentru noi e mai dificil, căci FSB nu agreează acţiunile eşuate în mod lamentabil. Dar, dacă te vezi cu Melatov, mutra îţi va fi anevoie de recunoscut ulterior, iar treaba cu insula s-ar putea aranja…

Domnul plutonier-major Onici, aflat în trecere către Papa-Caffe, interveni pe această replică:

- Chiar, că Sahalin e insulă! Sau acum îi trimiteţi pe Novaia Zemlea?…

- Depinde… Ross îmi este prieten vechi… – ezită Igor şi, ca pentru a-şi clarifica o idee, îi împuşcă o palmă peste ceafă super-agentului.

Între timp, femeile din bloc îl prinseră pe complicele lui Ross, aplicându-i o corecţie.

Spre seară, rememorând în Papa-Caffe evenimentele din zorii zilei, ca şi proiectele mele literare, domnul Onici concluzionă:

- Păi, cel mai bine-i s-o dai pe spionaj! Nici nu trebuie să născoceşti prea mult, doar relatezi întâmplările…

Cam într-acolo înclinam şi eu cu intenţiile, dar, ca să-mi izbutească scrierea fără să-mi bat capul prea mult, era necesar să discut şi cu Igor, ca să aflu dedesubturile tărăşeniei.

Posted in cuvinte, de-ale altora, literatura, scriitori Tagged: Ioan Usca, Ultimul Mitropolit

nunta Emanuela & Andrea (partea a II-a)

adina olivia hutanu — Sat, 12 Sep 2009 18:07:00 +0000

inca 15 instantanee (cum altfel?) cu si fara prelucrari

Posted in de-ale mele, fotografie, Italia, montedomenico, photoshop, places, portraits, reportaje, snapshots

mini tutorial

adina olivia hutanu — Thu, 10 Sep 2009 20:16:34 +0000

Home made photo studio in 5 minute, cam atat ia o transformare grosolana din ceva bunicel in ceva care sa prinda ochiul privitorului cu mai mult succes.

Regula personala de baza e urmatoarea: imaginea tre’ sa fie bunicica de la inceput; photoshopul niciodata nu transforma o fotografie gresita (tehnic) in ceva fantastic.

Ce i-am facut Giuliei in poza de mai sus: in primul rand, duplicate layer – imaginea originala se pastreaza dedesubt, pentru a putea compara pe parcurs modificarile cu versiunea initiala; pe noul layer aplicam diverse artificii (acu’ nu mai stiu nici eu in ce ordine le-am aplicat, dar incerc reconstituirea). Ce artificii? Pai, depinde ce anume vrem sa scoatem in evidenta din toata imaginea: cateva detalii, vreo culoare, atmosfera generala etc. In cazul Giuliei am vrut sa subliniez cateva detalii, estompand alte elemente care ar putea devia atentia de la scop; am avut nevoie de mai mult contrast, astfel incat zonele umbrite sa devina mai intunecate, pentru a putea lucra ulterior cu detaliile pe care am vrut sa le accentuez (bijuteriile, zambetul, privirea).

Lucram pe layerul “copy”; Image -> adjustments -> exposure: modificam “din ochi” valoarea gamma correction si exposure. Rezultatul va fi destul de sharp, dar nu vrem linii dure, asa ca ne ducem la Filter -> distort si-i dam un diffuse glow: reducem graininess la zero si cautam un echilibru placut ochiului intre glow amount si clear amount.

Reducem opacitatea layerului-copie pe la 70 sau 80. Se imbina relativ frumos cu ce-i dedesubt, asa ca mergem la Layer -> merge visible, obtinand o singura imagine din cele doua de mai inainte. Daca-i prea colorata si o vrem mai “diafana”, mergem la Image -> adjustments -> hue/saturation si reducem saturatia.

Lucram la detalii, punctual si punctiform: Dodge Tool pe cercel/lantisor/medalion/ochi/buze/dinti/stralucirea parului; alegem expunerea si dimensiunea potrivita pentru instrument, in functie de elementul pe care-l modificam. Vrem ca elementul respectiv sa fie mai bine definit, ii putem accentua conturul cu Sharpen Tool.

Vrem mai mult contrast, asa ca mergem sus, la Image -> adjustments -> brightness/contrast.

Vrem o tenta de culoare diferita: Image -> adjustments -> selective color, unde “umblam” mai ales la neutrals, dar poate un pic si la blacks si la whites.

Cam atat, cred. Salvam. Cum am zis, cinci minute.

PS: Daca ne derajneaza umbra parului cuiva de pe bratul Giuliei (umbra situata intre marginea rochiei si buchetul de trandafiri), deoarece arata ca un pumn de floci dizgratiosi, n-avem decat sa purcedem la un Clone Stamp Tool atent pe zona respectiva, chestie care ar mari timpul de lucru la vreo 10 minute.

Posted in de-ale mele, details, fotografie, people, portraits

poze de la nunta prietenilor mei, Emanuela si Andrea

adina olivia hutanu — Thu, 10 Sep 2009 05:10:21 +0000

selectiune rapida de imagini.. ma bucur ca am si poze de nunta pentru portofoliu!

… dati click sa le vedeti mari, ca merita (zic io)

legenda:

primele imagini sunt relativ ambientale, cu trimitere la pozitia geografica a evenimentului: Montedomenico (nunta la biserica); detalii, oameni; apoi urmeaza ceremonia, orezul, mirii, plimbarea cu autobuzul nuptial (care nu a fost inchiriat, ci pur si simplu s-a urcat in el) – eveniment la care am avut exclusivitate la fotografiat, apoi localul petrecerii (in Sestri Levante, sus, pe munte), vederea inspre si dinspre respectivul restaurant, apar si io pe-acolo pe undeva, prin penultima poza.

nota de subsol: a se observa cat e de frumos fara sclipici si kilograme de fixativ, fara pompa si pompoane, fara scaune infasurate cu rochii, fara cucoane cu maglavaisuri din alea groase pe fatza, fara rochii penibile si kitschoase, fara dansuri si manele, fara tanti imbracate ca niste verze ambulante si stralucitoare precum gandacii aia metalizati care locuiesc pe balegar, fara oameni care borasc si cad sub mese si fara orice tip de manifestatii ridicole. fara toate astea rezultatul e fantastic de elegant si proaspat. mda. gusturi si gusturi. localul probabil a costat cat douazeci de nunti romanesti, oamenii s-au imbracat si s-au comportat de douazeci de ori mai firesc si mai decent decat la nuntile romanesti. hotarat lucru: cand o fi sa fie, AICI vreau sa mi se intample nunta. enjoy za imagini:

Posted in de-ale mele, fotografie, Italia, montedomenico, people, reportaje, snapshots Tagged: Emanuela si Andrea, montedomenico, nunta, Sestri Levante, wedding

the desktop background image :)

adina olivia hutanu — Fri, 04 Sep 2009 20:08:31 +0000

the A-Team (hihihi)

Posted in de-ale mele Tagged: fetele mele, southpark

Let’s Southpark ourselves

adina olivia hutanu — Fri, 04 Sep 2009 17:53:08 +0000

Da, am fost si la mare.

Posted in de-ale mele Tagged: Adina, genova, southpark, Vlad

defularea refulării

adina olivia hutanu — Tue, 01 Sep 2009 21:58:21 +0000

Cum ziceam, dragii mei, vine la mine în poştă un plic… alb, neted, ca mai toate plicurile, mai ales cele neatinse de curiozitatea bolnavă de a încălca penal regula nambăr oan a corespondenţei, curiozitate specifică angajaţilor PTTR… Iau plicul, îl deschid urmând întocmai legile nescrise ale tabietului deschiderii plicurilor proaspăt-primite. Titlu: “primul rând”. Conţinut: scrisoare nostalgică, monolog interior exteriorizat textual, relativ poetic (aşa cum toate cele văzute şi nevăzute ale lumii sunt: relative), relativ acid şi cu un retrogust amar, pe care l-am simţit fără să-mi lipesc foaia de papilele gustative. Cine-i asta? Zice că-mi seamănă, că e un fel de eu mai mică. Ce vrea de la mine şi mai ales de ce-mi povesteşte despre pasiunea dumisale mai mult sau mai puţin secretă (dar demult apusă) pentru actualul meu.. să nu-i zic partener, că sună prea oficial.. să nu-i zic iubit, că sună prea telenovelistic.. mă rog, el.

Învârt misiva pe toate părţile, măi, ce-o fi vrând asta şi de ce-mi spune tocmai mie ce-o mistuia pe ea în legătură cu sus-numitul. Şi mai ales de ce m-ar interesa pe mine aventurile dumneaei cu dumnealui, sau mă rog, tentativele de aventuri, sau nici măcar, ci aspiraţiile dumneaei neîmplinite la o aventură. Zice la final că se bucură pentru el că şi-a făcut ordine în viaţă, că-l cunoscuse când trăia cam haotic. Încheie cu scuze de deranj.

Iau misiva şi-o bag la spam, nu înainte de a-i pomeni asta într-un mod ceva mai puţin poetic celui despre care mi se povestea. Ne certăm. De fapt, eu mă cert. Dumnealui se distrează. Apoi el se ceartă, eu nu mă distrez. Ne revenim. Ne iubim. Ne dăm seama că ne iubim. Schimbăm subiectul. Ce-a fost asta? Un nimic. O mucoasă lejer maniaco-depresivă. A trecut. Cât despre misterioasa expeditoare… Drăguţă, îmi cer scuze dacă m-am manifestat relativ amical cu dumneata, nu sunt interesată de prietenii refulate între ex-pretendentele actualului şi actuala acestuia.

Posted in de-ale mele

semne de bună purtare

adina olivia hutanu — Tue, 18 Aug 2009 19:22:18 +0000

… nu cu semnificaţia poporală, de cucuie, vânătăi şi zgârieturi în genunchi; mă refer la “a da semne” de bună purtare, aşa cum se dau semnele de viaţă, ca expresie. Mai concret, când intri-n casa cuiva, întâi baţi la uşă, aşteptând să ţi se deschidă; operaţiunea numărul doi e să dai ziua-bună gazdei şi să te prezinţi înainte să-i reciţi poezia despre oalele ţeptăr sau despre tricicleta-minune de slăbit, pentru care eşti plătit să faci reclamă.

Asta pentru acel cineva universal, care are senzaţia că blogurile sunt ale nimănui şi că poate intra liniştit să se şteargă de rahatul de pe tălpi în casele noastre virtuale. Datul cu părerea e liber în public, dar în privat e stabilit de boierul conacului; la mine-acasă cenzura există, mai ales când musafirii sunt nedoriţi; aşa cum eu nu vin să te-njur la matale pe prispă, nu te mira când te trezeşti la spam după ce-ai aruncat cu inepţia la mine-n curte. Mai cu bun-simţ, cetăţeni, şi cu mai puţină atotputernicie, că nu sunteţi în casa voastră şi nici în tramvai să vă iscăliţi cu cheia pe scaunul din faţă.

Posted in blog, comentarii, cuvinte, de-ale mele

Valentina & Silvia (fără texturi)

adina olivia hutanu — Mon, 17 Aug 2009 21:02:54 +0000

Posted in colegi, de-ale mele, fotografie, friends, genova, Italia, portraits, tentativa de arta

Valentina & Silvia

adina olivia hutanu — Mon, 17 Aug 2009 20:35:50 +0000

Posted in colegi, de-ale mele, fotografie, friends, genova, Italia, people, portraits, tentativa de arta

de prin balcoane şi coridoare…

adina olivia hutanu — Mon, 17 Aug 2009 17:12:22 +0000

Posted in cityscapes, de-ale mele, fotografie, genova, Italia