şi meeeerse şi tot merse cale lungă tot pe-o dungă, vânt în pungă ce guvernul ni-l alungă.. şi merse şi merse balaurul nost’ cu tot mai multe capete, fără ritm, fără măsură. cum călca şi cum păşea capetele-i tot creştea, tot mai multe şi mai multe, dintr-o frunte înc-o frunte şi pe frunte altă frunte, cap din cap, ţeste cărunte,  fără ochi, cu guri mărunte. şi vodă-i un munte. balaurul cu mult prea multe capete guvernu-l devora, un ministru cred c-abia pe-o măsea îi ajungea, tacticos îl mesteca, nicidecum se sătura. rimă lungă, rimă lată, rimă foarte colorată, rimă din popor iscată, toată ţara se îmbată de prostie şi de dor, de plictis ucigător, por cu por se infectează într-un mod încântator de microbul rimelor.

Hai să ne culcăm, că musafirii vor să plece, zise ea subtil, cam prea subtil, deoarece musafirilor nici prin gând nu le trecea să se îmbrace şi să-şi ia tălpăşiţa în al douăzecelea ceas de vizită. Ce făcurăm de Halăuiin? Păi, au venit cele două fete pe la mine, borşul cu perişoare făcut de bunica fiind atracţia serii, mai mult decât căciulile şi costumaţia aia cu tematică agrară. Habar n-aveam dacă musafirele aveau să aprecieze gustul acru de borş, dar – surprinzător – am ajuns să le încălzesc un bis, apoi un tris şi m-au rugat să le scriu reţeta (inutilă dealtfel, pentru că nici cea mai convinsă mamaie româncă n-a reuşit să umple borş în Italia – în afară de bunica mea, care a venit pregătită, strecurând în valiza pentru cală o sticlă de fanta de 2L plină cu borş, pe care numai ea ştie cum a reuşit să-l înmulţească, triplicându-l cantitativ şi calitativ odată ajunsă la mine).

Până pe la miezul nopţii s-au produs bârfa, degustarea vinului, digestia şi înveşmântarea; în centru era plin de vrăjitoare şi vârcolaci, draculi, nosferaţi, igori, francănştaini, lilieci şi alte ciudăţenii îmbrăcate-n negru. Barurile se închid prin lege la 2 dimineaţa, aşa că am colindat oraşul vreo câteva ore, în căutarea unei bude (pe care n-am găsit-o) şi-n aşteptarea autobuzului de noapte. Ne-am întors spre casă şi am sărbătorit cu un corn şi-un cappuccino descoperirea singurului bar deschis duminica la 04:11; am ajuns la mine şi ne-am demachiat timp de vreo oră, apoi somn. Nimic interesant, Halăuiin e o tâmpenie (nici nu mă aşteptam să fie altfel), inaugurarea liniei feşăn de căciuli din grădina ursului n-a fost prea  spectaculoasă, poze cu aparatul meu cel minunat n-am făcut, deoarece eu nu folosesc bliţ iar fetele nu se pricep să stea nemişcate la expunerea lungă… Am  încercat pe rând să documentăm fotografic serata, cu aparatul  Giuliei (domniţa cea vânătă) – nicon culpix posesor de fleş – şi cam asta e ce-a ieşit (e inutil să daţi click, pozele nu merită să se facă mari de data asta):

vânăta şi morcovul în autobuz:

gogoşarul şi vânăta, în acelaşi autobuz:

gogoşarul, vânăta şi morcovul (în autobuz, evident):

gogoşarul lipsit de faimoasa căciulă şi de entuziasm, într-o pauză de ţigară:

morcovul încântat şi foarte prost focalizat:

vânăta încântată şi foarte prost focalizată:

tentativele morcovului de a poza gogoşarul plictisit:

două ultime legume vesele:

Căciuli artizanale în formă de legume nemodificate genetic. Hai să ne săturăm de americanisme. Noi n-aveam de gând să ne costumăm în niciun fel, deoarece sărbătoarea de Halăuiin ne lasă reci; însă cumva, tot vorbind şi tot glumind, am zis să ne-mbrăcăm în ceva care să ne reprezinte – şi prin asta am exclus orice mască de vampir, schelet, vârcolac sau alte mortăciuni de plastic. Eu sunt fiica unui popor agrar-industrial în curs de dezvoltare, dar îmi simt rădăcinile mai mult agrare decat industriale, deşi sunt interneto-dependentă. Aşa că am gândit o linie feşăn de caciuli în formă de legume din curtea bunicii, din alea răsărite şi crescute doar cu apă, soare şi multă iubire, fără chimicale. Bunica a fost imediat solidară şi m-a ajutat, croşetând codiţa verde pentru prototipul de căciulă – ardei roşu. Eu am ajutat poporul chinez să-şi continue avântul spre monopolizarea pieţei economice mondiale, achiziţionând de la ei pentru 2 euro această căciulă lucrată manual, pe care aş fi împletit-o personal dacă aveam lână roşie în casă şi mai mult de 3 ore la dispoziţie; oricum, în cei 2 euro se pare că n-a intrat şi ultimul rând de împletitură, domnii chinezi lăsând căciula neîncheiată, aşa că i-am împletit o bordură finală; apoi am definitivat procesul creaţiei unind cu ac şi aţă cele două elemente, pe cel made in China cu cel made by bunica. Aveţi aici un mini-documentar vizual:

(n-am avut timp să corectez diacriticele; am dat copy/paste textului primit)

(autor necunoscut; cine-şi recunoaşte capodopera să-mi dea de ştire.)

Scrisoarea a III-a

Iată vine-un Jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
“Sper că Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi daca-a tras maşina, lângă gura de metrou..”.
“-N-a venit Maria Ta, zise el privind in jur….”
“-Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour”.

Asteptând vreo 5 minute , îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare
La un semn (curbă la dreapta), se opreşte un X5.
Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale, şi privindu-i cu nesaţ,
Le-arată un “Sony Vaio”, care-l ţine la subraţ.
Agitat, la el în Jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:

“-Tu esti Mircea?”
…”-Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o … pe centură, îndrumat de GPS!
Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine…”

“-Sunt la mine în maşina şi te văd, te-ndrepţi spre mine”.
Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep.
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip
Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pân’ la moarte cu ai turcului spahii.

“-Baiazide, ştii că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem,… dar la “Heroes” în reţea.
Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea , dacă ai wireless , să jucam “conQUIZtador”?

“-Cum când turcii-mi sunt în vamă , şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret
Că am fost în multe lupte : Varna , Bilist sau Oituz…”

“-Pai eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un “buzz”??”
“-Mircea!!! Vin c-o întreaga oaste, iar tu faci mişto de noi..,
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război”.

“-Cum vrei tu, mărite rege, eu speram să mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.
N-aş vrea să pun pe “YouTube”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale jeep-uri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
Şi-ţi promit că pleci d-aici cel puţin c-o mână ruptă”.
Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid.
Şi trântindu-i portiera el pleca la pas grăbit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris:
“Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…

Şi dă Mircea multe mail-uri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca să-şi strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n “Jeep”-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă
Rezemaţi de cate-un ciot, şi ţinându-se de burtă.

“-Baiazid , hai să ne batem….!! , Unde eşti, de ce nu vii?”

“-Mi-am scos în oraş oştenii, şi i-am dus la KFC.
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…”
Răspunse-ncordat sultanul dintr-o tufa mai retrasă.
“-N-am ştiut că la “fast-food”-uri nu e bine să mănânci,
Mai ales în România , fiindcă rişti să pleci pe “brânci”…
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.
Dă-ne nişte “triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă”…

Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă la Rovine.
Deci se vede pân-la urmă că “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot…Dar fi-ţi voi siguri că Istoria o să zică:
“Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică”…

am aplicat un tutorial simpatic si am obtinut ceva de genul asta:

Castagnata 2009 – Sampierdarena

cine poza nu măreşte.. degeaba “se mai priveşte”!!! )

color:

_______________________________________________________

un fel de sepia:

“cartea din povesti” e o agenda moleskine (pai? cum altfel??), e o carte de colorat cu pagini galbene si goale, pe care incerc sa le umplu step by step desenele-s musai facute pe muzica.

“the worst day of my life”

(creioane colorate+carbune)

[timp de lucru: 8 minute; coloana sonora: Skunk Anansie - "Because of You"]

“the rabbit hole”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 13 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "The Gardener"]

“tin soldier”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 19 minute; coloana sonora: Bjork - "So Broken"]

“childhood memories”

(colaj+acuarela+creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 1 ora si 46 minute; coloana sonora: Bach - "Little Fugue" in G minor]

“little red matchstick girl”

[staniol colorat+colaj (lemn, nasturi, panza)+creioane colorate+ink pen]

[timp de lucru: 2 ore si 14 minute; coloana sonora: Hednoize - "Loaded Gun"]

“being different”

(creioane colorate+ink pen+photoshop cs3)

[timp de lucru: 22 minute; coloana sonora: Marilyn Manson - "The Speed of Pain"]

“eco-architecture”

(creioane colorate+pix BIC)

[timp de lucru: 7 minute; coloana sonora: Death in Vegas - "Hands around my throat"]

“good morning”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 34 minute; coloana sonora: Royksopp - "Remind Me"]

“lonely belfree @ my faculty”

(carbune+ink pen)

[timp de lucru: 19 minute; coloana sonora: Radiohead - "A Wolf at the Door"]

“perspectives”

(carbune+ink pen)

[timp de lucru: 4 minute; coloana sonora: Jovanotti - "A Te"]

“loneliness #1″

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 26 minute; coloana sonora: Moby - "Why does my heart feel so bad?"]

“loneliness #2″

(creioane colorate+marker pen+ink pen)

[timp de lucru: 8 minute; coloana sonora: Moby - "In this World"]

“purple thoughts”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 4 minute; coloana sonora: Zucchero - "Occhi"]

“ful moon”

(carbune colorat+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru: 28 minute; coloana sonora: Tudor Gheorghe - "Mugur, mugurel"]

“friday feeling”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 5 minute; coloana sonora: The Cure - "Friday I'm in Love]

“moonatic”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 36 minute; coloana sonora: Noir Desir - "Le vent nous portera"]

“boat town”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru: 12 minute; coloana sonora: Gheorghe Zamfir - "Doina"]

“joints”

(creioane colorate+ink pen)

[timp de lucru:9 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "The Kill"]

“welcome home”

(carbune colorat+creioane colorate+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru:17 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "Slide"]

“planet”

(carbune colorat+creioane colorate+ink pen+fixativ de par)

[timp de lucru: 23 minute; coloana sonora: The Dresden Dolls - "Half Jack"]

Containerul se legăna în timp ce macaraua îl muta pe vapor. Ca şi cum ar fi plutit în aer, sprider-ul, mecanismul care agaţă containerul şi-l leagă de macara, nu reuşea să-i domolească balansul. Uşile prost încuiate se deschiseră brusc şi începu să curgă o ploaie de zeci de trupuri. Păreau a fi manechine. Dar pe pământ ţestele se spărgeau de parcă ar fi fost cranii adevărate. Şi chiar erau cranii. Ieşeau din container bărbaţi şi femei. Şi câte unul mai tânăr. Morţi. Congelaţi, toţi adunaţi grămadă, unul peste altul. În rând ordonat, aranjaţi precum heringul în conservă. Erau chinezii ăia care nu mor niciodată. Cei eterni, care-şi pasează documentul de identitate de la unul la altul. Iată unde erau. Trupurile, pe care imaginaţia bolnavă le vedea gătite în restaurante, îngropate în grădinile cu straturi din jurul fabricilor, aruncate în craterul vulcanului Vesuviu. Acolo erau. Cădeau cu zecile din container, cu numele scris pe o plăcuţă legată cu un şnur în jurul gâtului. Toţi îşi puseseră deoparte bani pentru înmormântarea în oraşele lor natale din China. Au permis să li se ia consecvent o parte din salariu, pentru a avea în schimb garanţia voiajului de întoarcere, odată morţi. Un loc în container şi o gaură în vreo bucată de pământ chinezesc. Când macaragiul din port mi-a povestit chestia asta, îşi puse mâinile pe faţă şi continua să se uite la mine printre degete. Ca şi cum masca aia făcută din mâini i-ar fi dat mai mult curaj să povestească. A văzut trupurile căzând şi nu a fost nevoie nici măcar să dea alarma, să atenţioneze pe cineva. A coborât doar containerul pe pământ şi zeci de oameni apăruţi de nicăieri au adunat corpurile, le-au repus în container şi cu o pompă au curăţat resturile de pe jos. Aşa funcţionează lucrurile. Încă nu-i venea să creadă, spera că fusese o halucinaţie cauzată de prea multe ore suplimentare de muncă. Strânse degetele acoperindu-şi faţa de tot şi continuă să vorbească scâncind, dar nu mai reuşeam să-nţeleg ce spunea. Tot ceea ce există în lume, pe aici trece. Pe aici, prin portul din Napoli.

Citiţi şi celelalte 46 de capitole AICI

Ultimul Mitropolit

de Ioan Usca

I. Dimineaţă ploioasă

În zona de vest a ţării, există deja o psihoză a caniculei, astfel că, de pe la începutul lui Martie, ne posomorâm anticipând arşiţa ce se va instaura. Apoi, când se apropie Iunie şi ne convingem că nu ne-am înşelat, ne amăgim cu iluzii: „Poate va fi un an ploios!”. Şi, din nădejde în nădejde, depăşim râuri de năduşeală, răsucim perna în care penele se vor fi macerat, răspândind miros acriu până prin Octombrie.

„Dacă mi-am luat cearşaf magnetic, puteam să renunţ la vreo trei zile de Papa-Caffe şi să-mi cumpăr şi-o pernă specială. Cică, nu face acarieni, că-s umplute cu naiba ştie ce biluţe… Acum, nu de acarieni mi-e mie, da’ cred că nici nu pute!” – gândeam, întins – evident – pe cearşaful magnetic şi privind, prin fereastra deschisă, la ploaia ce tocmai se îndură să pornească.

„Ieri m-a sunat Marcel… Ce sonat! Să plece-n America taman acum, când se împute treaba şi la ei! Cică: Ce mai face Arhelau? Că fix de Arhelau îmi arde mie… I-o fi fost dor de casă dacă, în loc să-şi ia un hamburger, ori ce porcării mai au ei pe-acolo, aruncă banii ca să discute cu mine nimicuri…”

Deşi conversaţia cu Marcel îmi păru anostă şi, dacă ar fi fost după mine, m-aş fi lipsit bucuros de ea, cei de la CIA o socotiră interesantă, însă aceste amănunte aveam să le aflu mai târziu. În acea dimineaţă, cum spuneam, priveam ploaia şi, din vreme-n vreme, strigam la Nataşa să nu mai răscolească în ghiveciul cu iarba mâţei. Bătând în retragere, pisica găsea pe dată altceva de răsturnat ori de împrăştiat, astfel că-mi zisei că-i tot aia.

Prin minte nu mi se închega nimic notabil, gândurile fiind fluide şi capricioase, după tiparul norilor care, în pofida unei ploi dese, parcă ameninţau că-i doar un capriciu, soarele urmând a ne tortura din nou, spre bucuria celor de la Meteo care vor putea anunţa vreme frumoasă la tot cartieru’.

„Ce-aş mai putea să scriu? Sexualitate explicită?… Mă depăşeşte! Lucrări ştiinţifice? Nu le citeşte nimeni! Versuri? Nu-s nici suficient de talentat, nici îndeajuns de bou!… Ce-ar fi să încerc genul poliţist? Cică e cerere… Pornesc de la un trup neînsufleţit, vine un locotenent haios şi, adunând indiciile, ajunge la asasin, după o serie de peripeţii… Şi? O fi cerere, dar îmi pare banal… În realitate, crimele n-au nimic spectaculos. Derbedeul dă cu cuţitul, şi-l văd câţiva, îl descriu, iar Poliţia îl găseşte după portretul robot, mai devreme sau mai târziu. Ori dă peste ei în centrul vreunui oraş, încercând să vândă ce-au apucat să ia din casa victimei. Sau se îmbată în vreun birt sordid şi-ncep chiar ei să dea pe goarnă… Şi-atunci, vine câte-un Colombo şi-i pofteşte la Secţie, după ce a fost sunat pe mobil de vreun informator. Dar, în genul poliţist nu trebuie să rămâi strict cantonat la treburi poliţieneşti. Aş putea băga ceva cu spionaj… Vreo conspiraţie mondială, dejucată de Igor de la FSB. Chiar! Aş mai trage o băută cu Igor!…”

Pe când gândeam la toate acestea precum şi la alte prostii, în cadrul ferestrei apăru o matahală neagră, suspendată de un cablu. Apucai doar să zăresc arma cu amortizor îndreptată către mine, apoi saltul Nataşei care se fixă cu ghearele pe capul arătării. Individul, încercând să scape din încleştarea pisicii, îşi descărcă revolverul în picior, apoi, slăbindu-se brusc cablul – ori ce s-o fi întâmplat – căzu în grădinuţa din faţa blocului, în hohotele de râs ale trecătorilor.

- Super-agentul Ross de la CIA… – făcu ironic Igor de la FSB, care-l aşteptase în uliţă aprinzându-şi o ţigară Kazbek. Iarăşi ai cacarisit-o! Ce-i drept, nu puteai prevedea că te va ataca Nataşa… Şi cum fiara fioroasă are aproape două kile… Şi-a mai rămas vreun loc în care să te împuşti?

Cu greu, super-agentul Ross reuşi să se ridice, apoi rosti icnind:

- Să nu mă baţi, că spun tot!

Igor de la FSB se amuză vizibil, replicând:

- Acum, faci literatură de anticipaţie? Bineînţeles că vei spune tot, aşa cum ai făcut-o de fiecare dată! Uneori, mă şi mir de perseverenţa ta! Cred că-ţi place să o-ncasezi…

- N-am avut ce face, aşa erau ordinele de la superiori… Dar, dacă îmi daţi o identitate nouă şi-o locaţie discretă pe o insulă, îi dau dracului de imperialişti şi lucrez pentru voi!

- Să lucrezi pentru noi e mai dificil, căci FSB nu agreează acţiunile eşuate în mod lamentabil. Dar, dacă te vezi cu Melatov, mutra îţi va fi anevoie de recunoscut ulterior, iar treaba cu insula s-ar putea aranja…

Domnul plutonier-major Onici, aflat în trecere către Papa-Caffe, interveni pe această replică:

- Chiar, că Sahalin e insulă! Sau acum îi trimiteţi pe Novaia Zemlea?…

- Depinde… Ross îmi este prieten vechi… – ezită Igor şi, ca pentru a-şi clarifica o idee, îi împuşcă o palmă peste ceafă super-agentului.

Între timp, femeile din bloc îl prinseră pe complicele lui Ross, aplicându-i o corecţie.

Spre seară, rememorând în Papa-Caffe evenimentele din zorii zilei, ca şi proiectele mele literare, domnul Onici concluzionă:

- Păi, cel mai bine-i s-o dai pe spionaj! Nici nu trebuie să născoceşti prea mult, doar relatezi întâmplările…

Cam într-acolo înclinam şi eu cu intenţiile, dar, ca să-mi izbutească scrierea fără să-mi bat capul prea mult, era necesar să discut şi cu Igor, ca să aflu dedesubturile tărăşeniei.

inca 15 instantanee (cum altfel?) cu si fara prelucrari

Home made photo studio in 5 minute, cam atat ia o transformare grosolana din ceva bunicel in ceva care sa prinda ochiul privitorului cu mai mult succes.

Regula personala de baza e urmatoarea: imaginea tre’ sa fie bunicica de la inceput; photoshopul niciodata nu transforma o fotografie gresita (tehnic) in ceva fantastic.

Ce i-am facut Giuliei in poza de mai sus: in primul rand, duplicate layer – imaginea originala se pastreaza dedesubt, pentru a putea compara pe parcurs modificarile cu versiunea initiala; pe noul layer aplicam diverse artificii (acu’ nu mai stiu nici eu in ce ordine le-am aplicat, dar incerc reconstituirea). Ce artificii? Pai, depinde ce anume vrem sa scoatem in evidenta din toata imaginea: cateva detalii, vreo culoare, atmosfera generala etc. In cazul Giuliei am vrut sa subliniez cateva detalii, estompand alte elemente care ar putea devia atentia de la scop; am avut nevoie de mai mult contrast, astfel incat zonele umbrite sa devina mai intunecate, pentru a putea lucra ulterior cu detaliile pe care am vrut sa le accentuez (bijuteriile, zambetul, privirea).

Lucram pe layerul “copy”; Image -> adjustments -> exposure: modificam “din ochi” valoarea gamma correction si exposure. Rezultatul va fi destul de sharp, dar nu vrem linii dure, asa ca ne ducem la Filter -> distort si-i dam un diffuse glow: reducem graininess la zero si cautam un echilibru placut ochiului intre glow amount si clear amount.

Reducem opacitatea layerului-copie pe la 70 sau 80. Se imbina relativ frumos cu ce-i dedesubt, asa ca mergem la Layer -> merge visible, obtinand o singura imagine din cele doua de mai inainte. Daca-i prea colorata si o vrem mai “diafana”, mergem la Image -> adjustments -> hue/saturation si reducem saturatia.

Lucram la detalii, punctual si punctiform: Dodge Tool pe cercel/lantisor/medalion/ochi/buze/dinti/stralucirea parului; alegem expunerea si dimensiunea potrivita pentru instrument, in functie de elementul pe care-l modificam. Vrem ca elementul respectiv sa fie mai bine definit, ii putem accentua conturul cu Sharpen Tool.

Vrem mai mult contrast, asa ca mergem sus, la Image -> adjustments -> brightness/contrast.

Vrem o tenta de culoare diferita: Image -> adjustments -> selective color, unde “umblam” mai ales la neutrals, dar poate un pic si la blacks si la whites.

Cam atat, cred. Salvam. Cum am zis, cinci minute.

PS: Daca ne derajneaza umbra parului cuiva de pe bratul Giuliei (umbra situata intre marginea rochiei si buchetul de trandafiri), deoarece arata ca un pumn de floci dizgratiosi, n-avem decat sa purcedem la un Clone Stamp Tool atent pe zona respectiva, chestie care ar mari timpul de lucru la vreo 10 minute.

selectiune rapida de imagini.. ma bucur ca am si poze de nunta pentru portofoliu!

… dati click sa le vedeti mari, ca merita (zic io)

legenda:

primele imagini sunt relativ ambientale, cu trimitere la pozitia geografica a evenimentului: Montedomenico (nunta la biserica); detalii, oameni; apoi urmeaza ceremonia, orezul, mirii, plimbarea cu autobuzul nuptial (care nu a fost inchiriat, ci pur si simplu s-a urcat in el) – eveniment la care am avut exclusivitate la fotografiat, apoi localul petrecerii (in Sestri Levante, sus, pe munte), vederea inspre si dinspre respectivul restaurant, apar si io pe-acolo pe undeva, prin penultima poza.

nota de subsol: a se observa cat e de frumos fara sclipici si kilograme de fixativ, fara pompa si pompoane, fara scaune infasurate cu rochii, fara cucoane cu maglavaisuri din alea groase pe fatza, fara rochii penibile si kitschoase, fara dansuri si manele, fara tanti imbracate ca niste verze ambulante si stralucitoare precum gandacii aia metalizati care locuiesc pe balegar, fara oameni care borasc si cad sub mese si fara orice tip de manifestatii ridicole. fara toate astea rezultatul e fantastic de elegant si proaspat. mda. gusturi si gusturi. localul probabil a costat cat douazeci de nunti romanesti, oamenii s-au imbracat si s-au comportat de douazeci de ori mai firesc si mai decent decat la nuntile romanesti. hotarat lucru: cand o fi sa fie, AICI vreau sa mi se intample nunta. enjoy za imagini:

the A-Team (hihihi)

Da, am fost si la mare.

pentru Lavinia

poze by © Adina – ca de obicei: cine dă click, o face mare.

1 si 2 = imagini de probă: bere de casă cu busuioc şi ceva aparent publicitar cu privire la unele evenimente culturale estive din Genova

Fotografii realizate în Acquario di Genova: vietăţi marine, printre care observăm (în ordine, de la stânga la dreapta şi de sus în jos):  peştele zburător, şopârla free-climber care se urcă pe sticlă, peştii piranha, şarpele-acadea (într-o poziţie de yoga numită “şarpele-pe-băţ”), meduze cu puncte aproximativ fosforescente,  un cap al unui peşte căruia Dumnezeu i-a exagerat cromatica în mod plăcut privirii observatorului, apoi un peşte sexi cu model epitelial tip “ciorap-de-plasă”, cu o bulină neagră pe înotătoarea dorsală galbenă, 2 poze cu Vlad care mângâie nişte animale marine antipatice (alea de l-au ucis pe Steve-croc-hunter, în versiunea “mini” şi făr’de otravă), alte 2 poze cu nişte meduze avantajate dî pî dî vî estetic pe un fond albastru aducător de pace interioară, Vlad cu un rechin strălucitor trecându-i pe la geam, apoi un crocodil pitic de nu-ştiu-unde cu ochi căprui şi sinceri şi cu dentiţie brună, alte 3 poze-calmant pe fond albastru-à-laSabin-Bălaşa cu meduze extrem de veninoase (cred), apoi un papagal, o meduză banală şi – ultima – o reptilă (iguana?) cu piele îndemânatic încrustată cu solzi coloraţi, chestie care are drept consecinţă atât braconajul cât şi inspiraţia/creativitatea (în materie de cizme, poşete şi mănuşi) creatorilor de feşăn din hai-laiful ot-cutiurului milanez şi parizian.

(ca de obicei – click si se face mare)

inainte:

Giulia si amicul ei – Luca, in atriul de la intrarea in aula magna a facultatii de litere; protagonist = cartea verde-inchis pe care Giulia o tine strans in brate, adica teza dumneaei de licenta: “Design Spagnolo”

in timp ce:

- un policandru de cristal in aula magna, cu becuri de 10W care mi-au facut imposibila munca fara trepied si blitz, in sensul ca a fost nevoie sa fotografiez in apnee;

- joc de focus pe-ntuneric: sora-tatal-mama Giuliei, ascultand expunerea cu un interes relativ;

- nenea cu ochelari si mimica ridicola à la Muppets, privind sagalnic spre Giulia = prof. co-relator

- nenea ceva mai tanar, cu ochelari si mimica relativ crispata/constipata = prof relator

dupa:

- in gradinile suspendate ale facultatii de litere, portret de familie cu vantul in plete si zambete relaxate – poza la facerea pozei;

- Giulia cu “ciupilica aia ridicola” pe cap, cu teza, cu flori si zambete;

- tatal Giuliei agatat de palariuta ei de absolvire si un nene fotograf care se dadea mare cu blitzul si trepiedul lui;

- tatal Giuliei si rapirea obiectului negru de pe capul fiicei;

- deschiderea cadoului din partea surorii: o palariuta de absolvire in miniatura, de argint, cu un canaf din snur rosu (oribil cadou, dupa parerea subiectiva a fotografei);

- sora Giuliei din profil si buchetul de floarea-soarelui (pe care i-l luasem eu absolventei – nu mor dupa plasa aia rosie si nici dupa zulufii rosii din banda decorativa, dar mi-a zis dimineata florareasa ca rosul e imperativ cand vine vorba de absolviri);

- fata blonda cu ochi albastri = prietena noastra, Valentina;

- Giulia cu buchetul de la mine (chestia cea mai colorata din tot setul de poze), se merge spre Port intru ciocnirea unui paharel de sampanie, la un bar cu terasa.

Mi-am adus (din nou!!!) aminte de ce nu ma uit niciodata la televizor si de ce nu citesc niciodata ziarele. Motiv principal: analfabetism si incultura. Nu al meu, ci al ziaristilor. Ma intreb cine i-a angajat pe agramatii astia (pardon, reformulez in maniera politicaly correct: “dezavantajati din punct de vedere intelectual”). Ma intreb cine nu i-a lasat corijenti la timp, cine le-a umflat mediile la romana si cine i-a lasat afara la joaca in loc sa-i puna la citit si facut teme!

Mostre de analfabetism; voi adauga/elimina cate o litera din numele desteptilor de mai jos, asa.. de privacy:

Mentiune – analizati sintactic si morfologic textele de mai jos, explicand punctuatia si subliniind eventualele greseli gramaticale si/sau lipsa de logica in context:

1) Premiul  pentru VIRGULE – plin, de, virgule, iar, lipsit, de, sens:

“Starul american a avut o relaţie secretă de lungă durată cu o femeie, iar, în timp, Michael a dezvoltat o anumită dependenţă de medicamente.” (Jurnalul National, ziarist VerVa Albulescu, articol despre MJ)

2)  Premiul pentru FRAZA SINTETICA – alambicat cu titlu de cacat:

“Băsescu s-a supărat pe Licuriciul cel mare

Oficial, şeful statului dă vina pe agenda încărcată, însă conform unor surse diplomatice, Traian Băsescu ar dori, prin absenţa sa, să transmită un semnal de nemulţumire către Washington faţă de trimiterea cu întârzierea a unui ambasdor-titular după plecarea, în urmă cu aproape un an de zile, a fostului şef al misiunii diplomatice la Bucureşti a Statelor Unite ale Americii, Nicholas Taubman. Noul ambasador american, Mark Gitenstein, este aşteptat să îşi preia postul după vacanţa diplomatică ce se încheie la 1 septembrie.” (Cotidianul, ziarist Tristian Oprea, articol despre Băşescu)

3) Premiul pentru LIMBAJ – al comparatiei, metaforei si epitetului cu limba de lemn, de prost-gust, nesarat, dar care se screme sa emotioneze (aici e greu de ales o singura fraza, va invit sa cititi tot articolul, ca-i plin de valoare!):

Subliniez cu rosu cuvintele care ne doare si care ne lasa perplecxscxi:

“Un promiţător proiect PHARE, renovarea chiliilor de la mănăstirea Agapia, s-a transformat într-un coşmar pentru măicuţe. O ciupercă păcătoasă născută din igrasie le macină sănătatea după ce constructorul, o firmă grecească, a lucrat de mântuială, a luat banii şi s-a dus.

Maica Calinica Cuţovanu a trebuit să se mute din “raiul” pe care i l-au lăsat grecii după ce au luat baniii şi s-au dus.

Cartierul maicilor de la Mănăstirea Agapia arată cam aşa: pe partea dreaptă pare a fi Raiul. 15 case renovate din temelii pe bani europeni, cu fundaţie înaltă, din piatră finisată, cu acoperişuri mândre şi geamuri sclipitoare, cu rame din lemn, nu din termopan, că nu s-ar potrivi cu stilul istoric. Pe partea stângă este Iadul. Alte 15 case stau într-o rână, scuipând tabagic vopseaua uscată de pe tinda putredă, şi aşteaptă, pare-se zadarnic, restul de bani europeni. La mijloc, între Rai şi Iad, trece drumul care se înfige în poarta Mănăstirii Agapia. Jur-împrejur, încă vreo 90 de gospodării locuite de măicuţe aşteaptă şi ele tencuiala proaspătă şi varul.

Însă într-o casă din aşa-zisul Rai, maica Calinica Cuţovanu trăieşte mai rău ca-n Iad.”

(Cotidianul, ziarist Razban Myhai Vinilescu, articol despre Manastirea Agapia)

Nu pot, tre sa comentez al treilea articol…

Domnule Razban Vinylescu, sa stii tu ca pentru cei care lucreste la ziar si deci tre sa redacteze STIRI si nu COMPUNERI, casele n-are plamani deci iele nu poate pentru ca sa scuipe “tabagic” vopsea; drumul nu se “infige” in poarta, ci trece pe SUB ea,  chestiune pe care ai fi priceput-o daca ai fi deschis-o, sa vezi ca drumul continua si mai departe de poarta; nici treaba nu-i “de mantuiala”, mai ales cand vorbesti de manastiri si maici. Stirea de senzatie e ca probabil ziaristul care iesti se exprimeste atat de divin daoarace a consumat ciuperci d’alea “pacatoase” si halucinogene, care il fac pentru ca sa vada raiu si iadu in curtea unei manastiri, pa stanga si pa dreapta, d’o parte si da alta a lu’ drumu care se infiiiige in poarta. Si merse, si merse, si merse el Vinylescu cale lunga si drum batut, pana cand isi dadu iel seama ca grecu a furat banu si “s-a dus” si ca maica calinica traieste in rai, cu singura deosebire ca traieste ca-n iad. Analfabetistule si tinda ta putreda. Nota doi. Stai jos.

Biennale Internazionale d’Arte n° 53 – Venezia 2009

opere de Miranda July

foto preluate de aici

Copiii lui Michael

de Cristian Tudor POPESCU | 29 IUNIE 2009

Când mai moare câte unul din generaţia noastră, putem fi trişti, melancolici, poate ne-a fost prieten, poate l-am iubit şi ne doare. Dar nu simţim cu adevărat că am putea şi noi să fim duşi mâine cu un microbuz negru. Asta se întâmplă doar când moare cineva ca Michael.

„Silueta fragilă şi nervoasă, vocea de adolescent întârziat, chipul de negru cu trăsături de alb, efeminate şi, mai ales, singurătatea absolută care îl înconjoară, oricâţi i s-ar afla în preajmă, toate acestea plasate în centrul unei demonice arhitecturi mecano-electronice configurează o tulburătoare emblemă a umanităţii la sfârşit de mileniu. Michael nu este un sex symbol, Michael este vedeta-androgin. Dacă păcatul originar aparţine lui Dumnezeu, nu omului, şi nu constă în povestea cu mărul, ci în crearea Evei, adică a celuilalt, Michael este imaginea fiinţei umane de dinainte de păcatul lui Dumnezeu”. Scriam aceste rânduri în 1992, într-o corespondenţă din Viena, spectator abia scăpat din comunism al fenomenului planetar Michael Jackson. Eu aveam atunci 36 de ani, iar terrastarul Michael 33. Acum eu am 53, iar el e mort. Cea mai puternică imagine care mi-a năpădit mintea când fiul meu de 17 ani m-a sunat să-mi spună a fost cea a Zeului Hermafrodit din Satyriconul lui Fellini, divinitatea tutelară a tribului, un adolescent de sex incert, firav, frumos, albicios şi flasc, cărat mereu cu o lectică de supuşii sălbatici pentru că nu e în stare nici să meargă. Când este răpit şi purtat fără acoperiş prin lumina soarelui, se usucă pur şi simplu şi moare.

//

Michael Jackson plecase de mult din lumea aceasta. El nu putea să trăiască decât într-un univers artificial, chimizat, electronizat, de uz personal. Într-o lume virtuală terorizată de organic, de viu, infantilă sexual până la pedofilie, o lume din care acum a vrut să iasă, pentru cele 50 de imposibile concerte. Şi a pierit.

Spuneam după concertul de la Viena, din 1992, că Michael e o emblemă tulburătoare a umanităţii la sfârşit de mileniu. Dar nu ştiam exact ce mă tulbura. Acum, la început de mileniu, cred că ştiu: unul sau nici unul dintre copiii noştri va fi un geniu ca Michael, dar tot mai mulţi împărtăşesc cu el lumea virtuală. Tot mai mulţi încremenesc într-o adolescenţă perpetuă, vegheată de cipuri, cipsuri şi cola, se ascund în computer de lumina soarelui, joacă jocuri copilăreşti mult după ce le-a dat mustaţa, nu se maturizează sexual şi afectiv, nu comunică cu alte fiinţe umane decât prin twitter, devin ei înşişi nişte personaje CGI – Computer Generated Images. Nu întâmplător prima ştire despre moartea lui Michael a apărut pe un blog. Nu întâmplător, Internetul s-a congestionat până la blocare în primele ore de după. Childrenetul, copiii mai mult ai cyberspaţiului decât ai părinţilor, simţeau că s-a dus unul de-ai lor.

Mi-am pus portofoliul de fotografie (nu tot, mai am de cautat poze) aici:

http://adina-hutanu.weebly.com/

si desenele aici:

http://adina-hutanu-drawings.weebly.com/

De vazut si de gandit: filmul “Baraka” taiat in 10 parti, sa nu se incarce prea greu si sa poata fi vazut online.

Va invit sa va uitati la toate, pana la capat, desi unele sunt fara sunet (WMG n-a fost de acord cu publicarea integrala pe youtube, vor sa suga bani de peste tot, asa ca au dezactivat sonorul in unele parti). Filmul nu are dialog, dar muzica e fantastica, imi pare rau ca nu se poate asculta in toate cele 10 bucati.

Baraka (1992)

Director: Ron Fricke
Writers: Constantine Nicholas & Genevieve Nicholas
Runtime: 96 min
Country: USA

Nu stiu ce reguli incalc daca va zic urmatoarele treburi. Precizez ca pirateria e furt si se pedepseste conform legii, asa ca sa nu va treaca prin minte sa downloadati filme ilegal, sa le puneti pe DVD si sa le vindeti! Mi raccomando! Personal Use Only, da?

Daca vreti sa-l vedeti integral, va dau linkul de la care il puteti descarca, folosind programul (gratuit), pe care il descarcati aici -> µtorrent

Cum anume:

1. Salvati programul µtorrent in PC

2. Dati click pe linkul asta: Baraka

3. Pe pagina care vi se deschide, dati click pe fasia verde unde-i scris numele filmului, care arata cam asa:

4. Programul µtorrent va intra in executie automat, il gasiti in patratelul verde, in dreapta, in bara de jos a ecranului. Retineti in ce director ati ales sa salvati fisierul cu filmul.

Pentru cei care se simt antitehnci, iata versiunea fragmentata in 10 parti (unele fara sunet, mai precis: partile mute sunt  3 si 6), de pe youtube:

copil:

asta-i o fereastra de la blocul vecin; schita – creion 5B; in loc de acuarela maro am folosit cafea rece (Lavazza Oro facuta la cafetiera) cu lapte (Tigullio partial degresat); storurile din lemn is pictate cu acuarele;

alta schita de fereastra:

decupate dintr-un desen mai mare (acuarela), care nu-mi placea:

am gasit asta pe un blog si tare mult va rog sa va uitati pana la sfarsit; e cel mai bun scurtmetraj pe care l-am vazut vreodata:

la un an de wordpress ne bucuram ca avem:

(adica single views, excluse fiind clickurile pe care mi le-am dat eu mie, imi, mi)

si: