Făt-Frumos din Lacrimă (I)

Făt-Frumos

- caracterizarea succintă a personajului principal -

INTRO:

Ştim despre Făt-Frumos că avea părinţi cu personalităţi antagonice şi cu vîrste complementare (taică-su avea în jur de cincizeci de ani şi suferea de o manifestare tardivă a crizei hormonale tipice bărbaţilor de patruzeci, cauză din care nu i se mai scula decît pe jumătate – mai precis, la un unghi maxim α=45°; maică-sa era tînără, purta în pîntecul fertil rezolvarea neîmplinirilor psihologice şi fizice ale soţului ei); împărăteasa era o fiinţă solară iar împăratul era depresiv. Asta însă nu i-a împiedicat să aducă pe lume un fiu nemaipomenit… cu un mic ajutor extern: icoana de argint. Maică-sa a petrecut un interval de timp Δt¹ în intimitate cu obiectul metalic, după care a aşteptat nouă luni (un alt interval de timp: Δt²), pînă cînd a adus la lumina zilei un fiu (sau la întunericul nopţii – în basm nu se precizează momentul zilei în care a avut loc naşterea). Maică-sa era blondă, cu sîni faini, acoperiţi de pletele aurii, dar asta probabil nu făcea decît să agraveze nemulţumirea de sine a împăratului, cu privire la propria prestaţie sexuală. Aflăm despre inseminarea artificială în timpuri străvechi: se făcea pe cale orală: ” împărăteasa se ridică în toată măreata ei statură, atinse cu buza ei seacă lacrima cea rece şi o supse în adîncul sufletului său. Din momentul acela ea purcese îngreunată.”

ZÎZANIA:

După o perioadă completă de gestaţie, apare Făt-Frumos-din-Lacrimă (echivalentul unui “Băiat-Mişto-din-Eprubetă” al zilelor noastre); nou-născutul e albinos: “Trecu o lună, trecură două, trecură nouă şi împărăteasa făcu un fecior alb ca spuma laptelui, cu părul bălai ca razele lunii. ” Acest lucru l-a distrat pe tatăl-împărat, care a surîs pentru prima oară după multă vreme, privind starea sănătăţii fiului ca pe o pseudo-răzbunare pentru faptul că împărăteasa fusese nevoită să-l înşele pentru a avea, în sfîrşit, un copil. Prost nu era, deci şi-a dat seama de trădare, dar era realist: a înţeles imediat că fusese unica lui şansă de a creşte un fiu.

Făt-Frumos, în afară de a fi albinos, suferea de o boală genetică destul de gravă (am uitat cum se numeşte), din cauza căreia îmbătrînea prematur, crescînd aproape exponenţial: la zece luni arăta ca un copil de zece ani, la un an şi opt luni arăta ca un tînăr în vîrstă de 20 de ani şi aşa mai departe, viteza maturării sale fiind de 12 ori mai mare decît a copiilor cu fizic normal. Mai suferea şi de acromegalie.” şi crescu şi se făcu mare ca brazii codrilor. Creştea într-o lună cît alţii într-un an.” Inutil să mai spunem că, la o vîrstă extrem de fragedă, el era deja mai bătrîn decît propriul tată (aspect care ar fi comportat modificări radicale în legislaţia împărătească referitoare la succesiune), deci se cuvenea ca Făt-Frumos să fie supus unor experimente, fiind un exemplar rar pentru vremurile acelea.

L-au supus testului cu buzduganul (foarte la modă în acea epocă), pe care l-a trecut uşor, avînd un deget puternic, pe care buzduganul nu l-a rupt, deşi cădea din nori sub efectul impus de acceleraţia gravitaţională  – nu tocmai indiferentă: g ≈ 9,81 N/m².

După această probă şi-au dat seama că tînărul era într-adevăr adult, în ciuda vîrstei sale biologice. De fapt, şi-a dat singur seama de asta şi a hotărît să plece de la casa părintească, adică de la palatul împărătesc, profitînd de o independenţă imediată nesperată de ceilalţi copii aflaţi la vîrsta lui.

MERSUL TREBURILOR:

Făt-Frumos, îmbrăcat cu lacrimile maică-si (de aici înţelegem că împărăteasa nu-i accepta condiţia) şi cu mărgele smulse de la gîtul fetelor (de aici deducem orientarea lui sexuală: gay): “Puse pe trupul său împărătesc haine de păstor, cămaşă de borangic, ţesută în lacrimele mamei sale, mîndră pălărie cu flori, cu cordele şi cu mărgele rupte de la gîturile fetelor de-mpăraţi, îşi puse-n brîul verde un fluier de doine”. Era vesel, mergea liniştit, ba chiar animat de ultima sa descoperire: aruncarea buzduganului: “Pe drum horea şi doinea, iar buzduganul şi-l arunca să spintece norii, de cădea departe tot cale de-o zi. “ Se înţelege că Natura însăşi era uimită de creaţia sa, văzînd exemplarul acesta mişunînd liber prin împărăţie.

Avem, încă o dată, confirmarea faptului că Făt-Frumos era homosexual: “Stăteau toate uimite pe cînd trecea păstoraşul împărat, doinind şi horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau de lacrimi de dor; şi-n piepturile păstorilor tineri, rezimaţi c-un cot de-o stîncă şi c-o mînă pe bîtă, încolţea un dor mai adînc, mai întunecos, mai mare!”

_________________________________________________________________________________________________

Mă scuz anticipat pentru că sunt nevoită să întrerup temporar eseul. Pauza de la învăţat (în care mi-am permis zece minute de relaxare şi scris tîmpenii) mi s-a terminat. Promit că voi reveni asupra caracterizării/rezumatului îndată ce voi găsi puţin timp.