Poveste de Adormit Măsura

stills from film: MANDERLAY – image source: here

Scurtă pauză de la delir; nu “Delir” – cartea, ci procesul psihic, starea de spirit sau ce mai e.

Mă gîndeam acu’ în pauză la diverse lucruri: în primul rînd la examenul de vineri.

Dar şi la Festival della Cultura – la care urmează să particip cu nişte poze, luni-marţi, prin pieţe sau clădiri excesiv de centrale şi de istorice, alături de alţi aspiranţi-arhitecţi şi ce-or mai fi ei (de pe la alte facultăţi).. De fapt, nici nu prea înţeleg de ce ne categorisesc aşa, după facultate. Pîn’ la urmă eu particip cu foto, nu cu vile şi piscine; la fel cum se prea poate ca cei de la Litere să nu aibă niciun cuvînt de spus iar cei de la Pictură să vină cu proiecţii de filme. Nu înseamnă decat că omul vrea să se exprime.

Meditaţia mea meteorologică se rezumă la constatarea faptului că de două zile plouă întruna, plouă cu ouă de apă, care fac pleosc în bălţi şi se sparg lăsînd în urmă clăbuci mari. Au spălat oare strada cu detergent? Plouă şi n-am pregătit încă niciun sistem de plutire. Laptopul meu nu e impermeabil, ba chiar cred că-i hidrofil. Oricum, cert e că-i un bun conductor de “cur. el.” (îmi place mult prescurtarea!)

La ce să ne mai gîndim, cu scopul terapeutic de a trezi neuronul din somnul cel de.. Băi, am un morcov! Asa, pe scurt! Deci, încerc să nu mă gîndesc la el, dar cum să mă prefac indiferentă la faptul că testez as we speak metoda de tortură ţepeşistă? Se poate spune aşa? Mi-aduce aminte de perioada depeşistă, cu “D”. Era fain.

Mă mai gîndeam că nu-mi place să citesc bloguri care au un font size enorm. Port ochelari şi nu am de gînd să-mi suprasolicit muşchiul scroll-ar de la indexul mîinii drepte, “rotind rotiţa” la fiecare 5 rînduri.

Mă gîndeam ce-i ăla prost-gust. Cred că pînă nu-i gustul destul de prost, nu se simte din restul de arome de pe limbă. Dar şi cînd se simte, le strică pe toate celelalte.

Mă întreb de ce atît de mulţi oameni insistă să afle adevărul, ştiind că mai apoi urmează să se supere de cele aflate. Mă număr printre curioşi.

Mă gîndesc să recomand un film. Adică două. De Lars Von Trier. Abia am aflat de el, acu vreo două luni, ceea ce-l face “nou talent” în micul meu sistem de referinţă. DOGVILLE şi MANDERLAY. Cred că mai ales al doilea. Poate că cel mai mult mi-a plăcut ideea de planimetrii în loc de case 3d şi faptul că multe obiecte sunt mimate, inexistente, dar sugerate: pămîntul, apa etc. Mi-a plăcut. Scenografia e bestială şi termenul ăsta nu-i prea des folosit de mine. Înseamnă că a fost exagerat de bună “la messa in scena”.

În plus, cei de la Vama Veche (doar Vama, pardon) au copiat-o cu mare avînt şi lipsă de imaginaţie în videoclipul “Bed for Love”. Ce treabă! Cand îl văzusem, mai prin primăvară, era să mă bucur că-s originali. Mă rog… e de bine faptul că le-a plăcut şi lor ceva bun. Plagiatul stă frumos pe raft, all polished and shiny, doar aplauze mai aşteaptă.

Am criticat, că nu pot să mă abţin.

Scuzaţi-mă pentru englezisme, cîteodată mi se pare că alte limbi sunt în stare să exprime mai bine un concept, decît cuvintele din limba română. Nu mi se pare trădare sau nerecunoştinţă, ci deschidere spre nou, flexibilitate şi abilitatea de a surprinde esenţa şi nuanţa unui termen, fie el şi din altă limbă. Un exemplu din ce spunea Amelie (o căpşună frumoasă care mai trece şi pe-aici din cînd în cînd): “Help me, Dumnezeul meu” Îmi plăcuse expresia în contextul ei. Eu zic doar că-i ok să mixezi atîta timp cît jocul de cuvinte e unul inspirat şi smart.

Mă gîndesc ce-ar fi să nu mai critic.

Ar fi cam gol, cam impersonal şi cam degeaba. De ce ni s-au dat atîtea instrumente pentru critică? Mă gîndesc să le folosim, totuşi.

Se termină pauza mea de la repetat formule.

Încerc să nu mă gîndesc la morcov, gulie, ţelină, pătrunjel şi alte rădăcinoase more or less aromatice, acum, în ajunul ajunului.