Deznod funia sacului cu povesti.. Din prima extragere imi rezulta Povestea Porcului. Citesc primele randuri si ma lamuresc imediat: “.. dupa toate cele petrecute in ultimele luni imi rezulta ca acest individ nu este altceva decat un porc..”. Nu! Nu e o poveste buna!
Infund din nou mana in sac: Povestea Povestilor (care n-ar fi chiar o nulitate de poveste, dar nu-mi place deloc finalul: “.. cred ca de fapt e aceeasi poveste care se imbraca mereu altfel; sentimentele sunt mereu aceleasi, se schimba doar subiectul; mi se pare ca de fiecare data aleg prost personajul pe care sa il iubesc…” si asa mai departe)..
Ma gandesc optimist, ca a treia incercare a fost mereu cea norocoasa, in toate povestile. Numarul TREI a facut mari minuni inca din negurile celor mai vechi timpuri:
* Greuceanu s-a dat de 3 ori peste cap si s-a transformat miraculos in musca; unii au crescut in 3 zile cat altii in 3 ani si “mare fu mirarea tuturor” din cauza asta;
* imparatul avea mereu 3 fete, dintre care a 3-a era cea mai frumoasa/tanara/desteapta/norocoasa;
* pana si balaurul avea initial 3 capete (varianta upgraded a avut direct 7, un mare salt pe scara evolutiei!);
* in basme sunt intotdeauna 3 incercari de trecut cu bine, a 3-a fiind cea mai grea;
* Fat-Frumos era si el mezinul dintr-o serie de 3 feciori;
* grupari matematice mistice “de 99 de ori luate cate 99″ care e multiplu de 3;
* in final ca sa nu va exasperez cu exemple mitologice, Nunta Imparateasca nu a durat niciodata mai putin de 3 zile si 3 nopti…
Deci m-am gandit ca si pentru mine numarul trei va aduce la suprafatza o minunata poveste, cel putin un pic mai rasarita decat primele doua surori spalacite.
Am extras din nou: Povestea Zilei. Foarte dezamagita, am pus teancul subtzire de foi la loc in desaga. Ce naiba! Numarul 3 ar fi trebuit sa scoata la lumina o poveste nemaivazuta/nemaiauzita! Ce-i asta, o gluma? Pamflete de ziar ieftin? Auzi tu, “povestea zilei”.. ce porcarie o mai fi si asta..
Asa ca, in lipsa de alte incercari de a pescui povesti din sac (incercarile sunt mereu doar 3.. nu pot sa calc peste numarul fatidic si sa rup traditzia, pentru ca mi se vor intampla lucruri groaznice, 3 ani de ghinion, 3 luni de ploaie, 3 saptamani de sete, 3 zile de suparare la fiecare 3 zile lucratoare, 3 ore de nesomn in fiecare noapte, 3 minute de remuscari la fiecare 3 minute lipsite de griji, 3 secunde de privit in soare in fiecare zi cu soare, si asa mai departe) m-am hotarat sa inventez eu povestea care sa o substituie pe nenorocita poveste a zilei.. Am sa o numesc
Povestea Domnitzei Olivia
Era odata ca mai toate datzile cand se incepe o poveste, la o ora foarte tarzie (sau foarte matinala pentru cei care incep ziua la ora 6). Domnitza Olivia coboara lin din caleasca cea alba, facand un semn mic din mana vizitiului (sa-l numim Don Carlo, exact ca in telenovelele de astazi, care probabil de-acolo au si fost inspirate!) si trimitzandu-l astfel la culcare.
Paolo III de Chimici (familie inrudita cu cea de Medici, si in relatii foarte bune cu familia de Fizici) din Consiliul de Regentza astepta ingrijorat intoarcerea domnitzei. Ochii lui nu se inchideau niciodata complet noaptea, pana cand nu auzea scrashnetul cheitzei de aur in incuietoarea de argint (incompatibilitate de materiale intre cheie si incuietoare, singura gresheala de proiectare a iatacului, pentru care sarmanii proiectantzi au trebuit sa plateasca scump, probabil chiar cu viatza!). Garzile adormisera, oboseala si caldura de peste zi doborasera simtul datoriei si inchisesera pleoapele grele din lemn de chiparos ale soldatzeilor presaratzi in turn si pe zidurile cetatzii.
Domnitza Olivia stia prea bine calea spre propriul iatac, de multe ori dupa miezul noptii fusese nevoita sa bajbaie pe scarile stramte si negre pana sus, la etajul 3, dupa fiecare bal (care se termina mereu la fel: toata seara printzishorii ii cautau compania gratzioasa, sperand la o tentativa de suras din partea ei. Niciodata ea nu le intorcea simpatiile si fluturarile din batista. Ei nu-i cadea niciodata servetzelul brodat si parfumat pe jos (deci nu dadea nici un motiv sa fie ridicat), in prezenta ei nu se iveau pe strada niciodata baltzi noroioase care sa ceara veshmantul vreunui printz pentru ca ea sa poata pashi deasupra.
Domnitza era indiferenta farmecelor tinerilor petzitori, ea stia ca undeva, peste mari si mai ales peste tzari (nu se stie exact cate, pentru ca in acele vremuri toata Europa era o singura tzara care se numea in mod misterios si indescifrabil U.E.) exista Printzul potrivit ei.
Uneori seara, cand ea se simtzea singura in iatac, inainte de culcare, primea corespondentza de la porumbelul gri: scrisori misterioase, scrise pe hartie impregnata cu arome picante din indepartatul Levant, cuvinte lungi si negre, care povesteau despre lucruri minunate, (cum ar fi statul degeaba, berea, prietenii), lucruri complet straine domnitzei, pe cat de indepartate pe atat de ispititoare.. Mai povesteau despre lume, despre sex, glume, femei blonde si barbati inaltzi, jocuri misterioase, locuri de neinchipuit.. Toate acestea o fascinau, conducand-o cel mai des la crunte insomnii, o faceau sa rada si sa planga; sa rada pentru ca le afla, pentru ca i se dezvaluiau misterele acestor lumi, si sa planga pentru ca ea nu mai auzise niciodata nimic despre ele. Stia ca Printzul din Levant era altfel decat totzi ceilaltzi, visa des ca il intalneste, incerca sa ii construiasca un portret din petele negre e cerneala din scrisori. El cu sigurantza era nemaipomenit de frumos, si ea probabil ca il iubea inca inainte sa isi fi inchipuit macar ca el ar exista. Vroia sa il cunoasca. Sa il vada. Sa il vada!!!
Infund din nou mana in sac: Povestea Povestilor (care n-ar fi chiar o nulitate de poveste, dar nu-mi place deloc finalul: “.. cred ca de fapt e aceeasi poveste care se imbraca mereu altfel; sentimentele sunt mereu aceleasi, se schimba doar subiectul; mi se pare ca de fiecare data aleg prost personajul pe care sa il iubesc…” si asa mai departe)..
Ma gandesc optimist, ca a treia incercare a fost mereu cea norocoasa, in toate povestile. Numarul TREI a facut mari minuni inca din negurile celor mai vechi timpuri:
* Greuceanu s-a dat de 3 ori peste cap si s-a transformat miraculos in musca; unii au crescut in 3 zile cat altii in 3 ani si “mare fu mirarea tuturor” din cauza asta;
* imparatul avea mereu 3 fete, dintre care a 3-a era cea mai frumoasa/tanara/desteapta/norocoasa;
* pana si balaurul avea initial 3 capete (varianta upgraded a avut direct 7, un mare salt pe scara evolutiei!);
* in basme sunt intotdeauna 3 incercari de trecut cu bine, a 3-a fiind cea mai grea;
* Fat-Frumos era si el mezinul dintr-o serie de 3 feciori;
* grupari matematice mistice “de 99 de ori luate cate 99″ care e multiplu de 3;
* in final ca sa nu va exasperez cu exemple mitologice, Nunta Imparateasca nu a durat niciodata mai putin de 3 zile si 3 nopti…
Deci m-am gandit ca si pentru mine numarul trei va aduce la suprafatza o minunata poveste, cel putin un pic mai rasarita decat primele doua surori spalacite.
Am extras din nou: Povestea Zilei. Foarte dezamagita, am pus teancul subtzire de foi la loc in desaga. Ce naiba! Numarul 3 ar fi trebuit sa scoata la lumina o poveste nemaivazuta/nemaiauzita! Ce-i asta, o gluma? Pamflete de ziar ieftin? Auzi tu, “povestea zilei”.. ce porcarie o mai fi si asta..
Asa ca, in lipsa de alte incercari de a pescui povesti din sac (incercarile sunt mereu doar 3.. nu pot sa calc peste numarul fatidic si sa rup traditzia, pentru ca mi se vor intampla lucruri groaznice, 3 ani de ghinion, 3 luni de ploaie, 3 saptamani de sete, 3 zile de suparare la fiecare 3 zile lucratoare, 3 ore de nesomn in fiecare noapte, 3 minute de remuscari la fiecare 3 minute lipsite de griji, 3 secunde de privit in soare in fiecare zi cu soare, si asa mai departe) m-am hotarat sa inventez eu povestea care sa o substituie pe nenorocita poveste a zilei.. Am sa o numesc
Povestea Domnitzei Olivia
Era odata ca mai toate datzile cand se incepe o poveste, la o ora foarte tarzie (sau foarte matinala pentru cei care incep ziua la ora 6). Domnitza Olivia coboara lin din caleasca cea alba, facand un semn mic din mana vizitiului (sa-l numim Don Carlo, exact ca in telenovelele de astazi, care probabil de-acolo au si fost inspirate!) si trimitzandu-l astfel la culcare.
Paolo III de Chimici (familie inrudita cu cea de Medici, si in relatii foarte bune cu familia de Fizici) din Consiliul de Regentza astepta ingrijorat intoarcerea domnitzei. Ochii lui nu se inchideau niciodata complet noaptea, pana cand nu auzea scrashnetul cheitzei de aur in incuietoarea de argint (incompatibilitate de materiale intre cheie si incuietoare, singura gresheala de proiectare a iatacului, pentru care sarmanii proiectantzi au trebuit sa plateasca scump, probabil chiar cu viatza!). Garzile adormisera, oboseala si caldura de peste zi doborasera simtul datoriei si inchisesera pleoapele grele din lemn de chiparos ale soldatzeilor presaratzi in turn si pe zidurile cetatzii.
Domnitza Olivia stia prea bine calea spre propriul iatac, de multe ori dupa miezul noptii fusese nevoita sa bajbaie pe scarile stramte si negre pana sus, la etajul 3, dupa fiecare bal (care se termina mereu la fel: toata seara printzishorii ii cautau compania gratzioasa, sperand la o tentativa de suras din partea ei. Niciodata ea nu le intorcea simpatiile si fluturarile din batista. Ei nu-i cadea niciodata servetzelul brodat si parfumat pe jos (deci nu dadea nici un motiv sa fie ridicat), in prezenta ei nu se iveau pe strada niciodata baltzi noroioase care sa ceara veshmantul vreunui printz pentru ca ea sa poata pashi deasupra.
Domnitza era indiferenta farmecelor tinerilor petzitori, ea stia ca undeva, peste mari si mai ales peste tzari (nu se stie exact cate, pentru ca in acele vremuri toata Europa era o singura tzara care se numea in mod misterios si indescifrabil U.E.) exista Printzul potrivit ei.
Uneori seara, cand ea se simtzea singura in iatac, inainte de culcare, primea corespondentza de la porumbelul gri: scrisori misterioase, scrise pe hartie impregnata cu arome picante din indepartatul Levant, cuvinte lungi si negre, care povesteau despre lucruri minunate, (cum ar fi statul degeaba, berea, prietenii), lucruri complet straine domnitzei, pe cat de indepartate pe atat de ispititoare.. Mai povesteau despre lume, despre sex, glume, femei blonde si barbati inaltzi, jocuri misterioase, locuri de neinchipuit.. Toate acestea o fascinau, conducand-o cel mai des la crunte insomnii, o faceau sa rada si sa planga; sa rada pentru ca le afla, pentru ca i se dezvaluiau misterele acestor lumi, si sa planga pentru ca ea nu mai auzise niciodata nimic despre ele. Stia ca Printzul din Levant era altfel decat totzi ceilaltzi, visa des ca il intalneste, incerca sa ii construiasca un portret din petele negre e cerneala din scrisori. El cu sigurantza era nemaipomenit de frumos, si ea probabil ca il iubea inca inainte sa isi fi inchipuit macar ca el ar exista. Vroia sa il cunoasca. Sa il vada. Sa il vada!!!
[to be continued. or maybe not.]
Nice post, its a really cool blog that you have here, keep up the good work, will be back.
Warm Regards
Biby Cletus – Blog