Feeds:
Articole
Comentarii

Mi-am adus (din nou!!!) aminte de ce nu ma uit niciodata la televizor si de ce nu citesc niciodata ziarele. Motiv principal: analfabetism si incultura. Nu al meu, ci al ziaristilor. Ma intreb cine i-a angajat pe agramatii astia (pardon, reformulez in maniera politicaly correct: “dezavantajati din punct de vedere intelectual”). Ma intreb cine nu i-a lasat corijenti la timp, cine le-a umflat mediile la romana si cine i-a lasat afara la joaca in loc sa-i puna la citit si facut teme!

Mostre de analfabetism; voi adauga/elimina cate o litera din numele desteptilor de mai jos, asa.. de privacy:

Mentiune – analizati sintactic si morfologic textele de mai jos, explicand punctuatia si subliniind eventualele greseli gramaticale si/sau lipsa de logica in context:

1) Premiul  pentru VIRGULE – plin, de, virgule, iar, lipsit, de, sens:

“Starul american a avut o relaţie secretă de lungă durată cu o femeie, iar, în timp, Michael a dezvoltat o anumită dependenţă de medicamente.” (Jurnalul National, ziarist VerVa Albulescu, articol despre MJ)

2)  Premiul pentru FRAZA SINTETICA – alambicat cu titlu de cacat:

Băsescu s-a supărat pe Licuriciul cel mare

Oficial, şeful statului dă vina pe agenda încărcată, însă conform unor surse diplomatice, Traian Băsescu ar dori, prin absenţa sa, să transmită un semnal de nemulţumire către Washington faţă de trimiterea cu întârzierea a unui ambasdor-titular după plecarea, în urmă cu aproape un an de zile, a fostului şef al misiunii diplomatice la Bucureşti a Statelor Unite ale Americii, Nicholas Taubman. Noul ambasador american, Mark Gitenstein, este aşteptat să îşi preia postul după vacanţa diplomatică ce se încheie la 1 septembrie.” (Cotidianul, ziarist Tristian Oprea, articol despre Băşescu)

3) Premiul pentru LIMBAJ – al comparatiei, metaforei si epitetului cu limba de lemn, de prost-gust, nesarat, dar care se screme sa emotioneze (aici e greu de ales o singura fraza, va invit sa cititi tot articolul, ca-i plin de valoare!):

Subliniez cu rosu cuvintele care ne doare si care ne lasa perplecxscxi:

“Un promiţător proiect PHARE, renovarea chiliilor de la mănăstirea Agapia, s-a transformat într-un coşmar pentru măicuţe. O ciupercă păcătoasă născută din igrasie le macină sănătatea după ce constructorul, o firmă grecească, a lucrat de mântuială, a luat banii şi s-a dus.

Maica Calinica Cuţovanu a trebuit să se mute din “raiul” pe care i l-au lăsat grecii după ce au luat baniii şi s-au dus.

Cartierul maicilor de la Mănăstirea Agapia arată cam aşa: pe partea dreaptă pare a fi Raiul. 15 case renovate din temelii pe bani europeni, cu fundaţie înaltă, din piatră finisată, cu acoperişuri mândre şi geamuri sclipitoare, cu rame din lemn, nu din termopan, că nu s-ar potrivi cu stilul istoric. Pe partea stângă este Iadul. Alte 15 case stau într-o rână, scuipând tabagic vopseaua uscată de pe tinda putredă, şi aşteaptă, pare-se zadarnic, restul de bani europeni. La mijloc, între Rai şi Iad, trece drumul care se înfige în poarta Mănăstirii Agapia. Jur-împrejur, încă vreo 90 de gospodării locuite de măicuţe aşteaptă şi ele tencuiala proaspătă şi varul.

Însă într-o casă din aşa-zisul Rai, maica Calinica Cuţovanu trăieşte mai rău ca-n Iad.”

(Cotidianul, ziarist Razban Myhai Vinilescu, articol despre Manastirea Agapia)

Nu pot, tre sa comentez al treilea articol…

Domnule Razban Vinylescu, sa stii tu ca pentru cei care lucreste la ziar si deci tre sa redacteze STIRI si nu COMPUNERI, casele n-are plamani deci iele nu poate pentru ca sa scuipe “tabagic” vopsea; drumul nu se “infige” in poarta, ci trece pe SUB ea,  chestiune pe care ai fi priceput-o daca ai fi deschis-o, sa vezi ca drumul continua si mai departe de poarta; nici treaba nu-i “de mantuiala”, mai ales cand vorbesti de manastiri si maici. Stirea de senzatie e ca probabil ziaristul care iesti se exprimeste atat de divin daoarace a consumat ciuperci d’alea “pacatoase” si halucinogene, care il fac pentru ca sa vada raiu si iadu in curtea unei manastiri, pa stanga si pa dreapta, d’o parte si da alta a lu’ drumu care se infiiiige in poarta. Si merse, si merse, si merse el Vinylescu cale lunga si drum batut, pana cand isi dadu iel seama ca grecu a furat banu si “s-a dus” si ca maica calinica traieste in rai, cu singura deosebire ca traieste ca-n iad. Analfabetistule si tinda ta putreda. Nota doi. Stai jos.

Biennale Internazionale d’Arte n° 53 – Venezia 2009

opere de Miranda July

foto preluate de aici

5813_1169325921743_1485825721_443446_8370950_n

5813_1169326041746_1485825721_443449_4405421_n

5813_1169326161749_1485825721_443452_5054272_n

MJ

Copiii lui Michael

de Cristian Tudor POPESCU | 29 IUNIE 2009

Când mai moare câte unul din generaţia noastră, putem fi trişti, melancolici, poate ne-a fost prieten, poate l-am iubit şi ne doare. Dar nu simţim cu adevărat că am putea şi noi să fim duşi mâine cu un microbuz negru. Asta se întâmplă doar când moare cineva ca Michael.

„Silueta fragilă şi nervoasă, vocea de adolescent întârziat, chipul de negru cu trăsături de alb, efeminate şi, mai ales, singurătatea absolută care îl înconjoară, oricâţi i s-ar afla în preajmă, toate acestea plasate în centrul unei demonice arhitecturi mecano-electronice configurează o tulburătoare emblemă a umanităţii la sfârşit de mileniu. Michael nu este un sex symbol, Michael este vedeta-androgin. Dacă păcatul originar aparţine lui Dumnezeu, nu omului, şi nu constă în povestea cu mărul, ci în crearea Evei, adică a celuilalt, Michael este imaginea fiinţei umane de dinainte de păcatul lui Dumnezeu”. Scriam aceste rânduri în 1992, într-o corespondenţă din Viena, spectator abia scăpat din comunism al fenomenului planetar Michael Jackson. Eu aveam atunci 36 de ani, iar terrastarul Michael 33. Acum eu am 53, iar el e mort. Cea mai puternică imagine care mi-a năpădit mintea când fiul meu de 17 ani m-a sunat să-mi spună a fost cea a Zeului Hermafrodit din Satyriconul lui Fellini, divinitatea tutelară a tribului, un adolescent de sex incert, firav, frumos, albicios şi flasc, cărat mereu cu o lectică de supuşii sălbatici pentru că nu e în stare nici să meargă. Când este răpit şi purtat fără acoperiş prin lumina soarelui, se usucă pur şi simplu şi moare.

//

Michael Jackson plecase de mult din lumea aceasta. El nu putea să trăiască decât într-un univers artificial, chimizat, electronizat, de uz personal. Într-o lume virtuală terorizată de organic, de viu, infantilă sexual până la pedofilie, o lume din care acum a vrut să iasă, pentru cele 50 de imposibile concerte. Şi a pierit.

Spuneam după concertul de la Viena, din 1992, că Michael e o emblemă tulburătoare a umanităţii la sfârşit de mileniu. Dar nu ştiam exact ce mă tulbura. Acum, la început de mileniu, cred că ştiu: unul sau nici unul dintre copiii noştri va fi un geniu ca Michael, dar tot mai mulţi împărtăşesc cu el lumea virtuală. Tot mai mulţi încremenesc într-o adolescenţă perpetuă, vegheată de cipuri, cipsuri şi cola, se ascund în computer de lumina soarelui, joacă jocuri copilăreşti mult după ce le-a dat mustaţa, nu se maturizează sexual şi afectiv, nu comunică cu alte fiinţe umane decât prin twitter, devin ei înşişi nişte personaje CGI – Computer Generated Images. Nu întâmplător prima ştire despre moartea lui Michael a apărut pe un blog. Nu întâmplător, Internetul s-a congestionat până la blocare în primele ore de după. Childrenetul, copiii mai mult ai cyberspaţiului decât ai părinţilor, simţeau că s-a dus unul de-ai lor.

Mi-am pus portofoliul de fotografie (nu tot, mai am de cautat poze) aici:

http://adina-hutanu.weebly.com/

si desenele aici:

http://adina-hutanu-drawings.weebly.com/

Articole mai vechi »